De ce nu a fost liberat condiţionat Dorin Cocoş. Magistraţi: „Nu are încă o atitudine de respect faţă de valorile sociale”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorin Cocoş FOTO Eduard Enea, Adevărul

Potrivit Judecătoriei Sector 4, omul de afaceri Dorin Cocoş, condamnat la o pedeppasa de 2 ani şi 4 luni închisoare în dosarul Microsoft, nu trebuie liberat condiţionat deoarece condamnatul încă nu are formată o atitudine de respect faţă de valorile sociale şi ordinea de drept.

Conform motivării instanţei, Dorin Cocoş a participat la 14 programe educative, incluzând dezbateri, recenzii de carte, spectacole, concursuri tematice, cercuri de lectură.

„Instanţa reţine că la acest moment nu se impune liberarea condiţionată a petentului chiar dacă acesta a îndeplinit fracţia prevăzută de lege deoarece faţă de acesta funcţiile pedepsei nu au fost realizate impunându-se ca acesta să-şi intensifice eforturile în ceea ce priveşte formarea unei atitudini de respect faţă de valorile sociale şi ordinea de drept. Instanţa consideră că la acest moment petentul nu a executat o perioadă de timp suficientă din pedeapsă”, se arată în motivarea instanţei.

Judecătorul mai remarcă faptul că Dorin Cocoş a participat la diverse programe educaţionale în cadrul locului de deţinere şi are 36 zile câştigate că urmare muncii prestate.

„Este adevărat şi că petentul a participat la mai multe programe educaţionale (14 programe) şi la un program social, însă se poate observa că acestea sunt de scurtă durată, multe dintre ele de o zi, şi sunt diverse dezbateri, recenzii de carte, spectacole, concursuri tematice, cercuri de lectură, care nu au necesitat un efort deosebit din partea acestuia. Instanţa are şi în vedere faptul că faţă de educaţia petentului, experienţăa de viaţă a acestuia şi pregătirea sa profesională, comportamentul său în penitenciar nu putea fi altul decât cel constatat prin caracterizarea depusă la dosar (implicarea să activă în programele educaţionale fiind una normală şi nicidecum una care să fie rezultatul inerent al procesului de reeducare de pe parcursul detenţiei)”, se mai arată în motivare.

Potrivit motivării, în ultimul cuvânt Dorin Cocoş a declarat că  regretă profund ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 7 ani, dar a ajutat DNA prin denunţurile făcute şi prin depoziţiile sale în calitate de martor, care au dus la aflarea adevărului şi că orice om are dreptul la a doua şansă în viaţă.

Avocatul lui Cocoş a arătat că s-au depus anunţuri pentru licitaţia publică iniţiată de ANAF pentru toate spaţiile comerciale în proprietatea acestuia, asupra cărora ANAF a pus sechestru, preţul de pornire fiind de 3 milioane de euro.

„DNA a mai pus sechestru şi pe cota de 50% de participaţie asupra dreptului de proprietate a 4 hoteluri toate situate în sector 1 Bucureşti, cu o suprafaţă construită de 8000 m2. Aplicând un preţ modic de 1500 euro/m2 construit se ajunge la o valoare de 12 milioane de euro. În concluzie în prezent DNA a instituit un sechestru asupra bunurilor imobile în valoare de peste 16 milioane de euro şi a executat prin poprire executorie suma de 1850000 euro astfel cum reiese din actele dosarului”, a arătat avocatul lui Cocoş.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul