De ce a recunoscut Relu Fenechiu că a primit şpaga de 900.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Relu Fenechiu

Unul dintre cei mai controversaţi politicieni din România, Relu Fenechiu (foto, 51 de ani), a recunoscut la DNA că a primit şpagă 900.000 de euro. El a fost de acord să primească o condamnare de 3 ani şi 10 luni de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor. Fenechiu este deja în penitenciar din ianuarie 2014, unde execută o condamnare la 5 ani de închisoare, primită în dosarul „Transformatorul”.

Cazul este fără precedent în istoria DNA, dat fiind faptul că este vorba despre un parlamentar cu vechime, fost lider al PNL Iaşi şi fost ministru. Fenechiu a fost membru al Camerei Deputaţilor timp de 10 ani, 2004-2014, şi ministru al Transporturilor pentru o perioadă de doi ani, 2012-2014. „Când am ajuns ministru, am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru eliminarea corupţiei”, declara Fenechiu pe 30 ianuarie 2014. În acea zi, el a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul „Transformatorul”. Cariera s-a a apus în momentul în care a intrat în penitenciar.

Acum, în cazul în care Tribunalul Bucureşti este de acord cu condamnarea negociată cu procurorul DNA, de 3 ani şi 10 luni, Fenechiu o poate contopi cu cea din dosarul „Tranformatorul”. Potrivit procedurii, după contopirea condamnărilor, rămâne să ispăşească pedeapsa cea mai mare, de 5 ani, la care se adaugă un spor obligatoriu de minim 3 luni. Procurorii DNA mai cer, prin acordul încheiat, şi confiscarea şpăgii de 901.526 de euro. Ei au pus sechestru pe toate bunurile lui Fenechiu, mai multe imobile - un apartament şi o vilă, toate în Iaşi – şi pe un autoturism BMW X6.

Acuzaţiile procurorilor DNA

Potrivit DNA, Relu Fenechiu a primit de la Siveco, prin intermediul a două societăţi pe care le controla, suma totală de 3.966.716 de lei, aproximativ 901.526 de euro. În schimbul banilor, Fenechiu şi-ar fi folosit influenţa pe lângă funcţionari din cadrul Ministerul Justiţiei şi Antibiotice SA Iaşi, în favoarea societăţii Siveco.
Probele zdrobitoare
Probele în cazul lui Relu Fenechiu au fost zdrobitoare în acest caz. Banii au fost viraţi către două societăţi controlate de apropiaţi ai fostului ministru. Totul a fost făcut în baza unor contracte de prestări servicii, care în realitate nu au fost efectuate. Directorii şi angajaţii Siveco, şi ale celor două firme au confirmat aceste lucruri la DNA.

Recunoaşterea şpăgi, noua modă

De-a lungul timpului, mai mulţi foşti demnitari au recunoscut acuzaţiile în faţa magistraţilor. Spre deosebire de Febechiu, care a semnat un accord de recunoaştere, aceştia au urmat o altă procedură, cea a judecării în formă simplificată, în care condamnarea este redusă cu o treime.

Până în prezent, doar în două cazuri s-au dat sentinţe definitive: cazurile fostului ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, 3 ani cu executare, în dosarul „Microsoft” şi a deputatului Gheorghe Coman, zis „Auto”, un an de închisoare cu executare, pentru folosirea influenţei de lider PC Buzău pentru a obţine bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Alte cazuri de parlamentari care au recunoscut acuzaţiile în cadrul judecării în fomă simplificată, dar ale căror procese se află încă pe rol, sunt ale deputaţilor Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam şi Cristian Rizea.
 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”