Dat în urmărire, prins la coadă la buletine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emil Văduva

Un tânăr din Craiova,  Dolj, care a comis mai multe furturi în 2007 a fost reţinut în timp ce încerca să-şi schimbe actul de identitate. Emil Văduva (foto) fusese condamnat la închisoare şi era căutat din 2009. El a apelat la clemenţa poliţiştilor, rugându-i să-l lase să meargă în Franţa, să-şi ia rămas-bun de la copilul său.

Emil Văduva (18 ani) s-a prezentat ieri-dimineaţă la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, din Craiova, pentru a-şi obţine cartea de identitate. Constatând că tânărul figura printre persoanele date în urmărire naţională, angajatele de la buletine l-au invitat într-un birou, sub pretextul că trebuie să-i elibereze o chitanţă, timp în care au anunţat poliţia. Câteva minute mai târziu, craioveanul era reţinut de oamenii legii. Văduva le-a spus acestora că nu are idee de ce este căutat. De aproape doi ani, tânărul se mutase în Franţa, împreună cu familia. Emil Văduva era dat în urmărire după ce a spart mai multe autoturisme, iar în 2007 a furat un Matiz dintr-o parcare. Pentru faptele comise, el avea de executat doi ani de închisoare.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare