Darius Vâlcov, urmărit penal de DNA într-un al treilea dosar, pentru trafic de influenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nou dosar penal pe numele fostului ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov. Procurorii DNA au anunţat, marţi, începerea urmăririi penale împotriva lui Vâlcov, suspectat că în perioada în care era primar al Slatinei i-a cerut administratorului unei firme care avea contract cu primăria suma de 2,5 milioane de lei.

Darius Vâlcov este urmărit penal de DNA pentru trafic de influenţă. Conform procurorilor, în perioada noiembrie-decembrie 2012, Darius Vâlcov i-a cerut unui denunţător, administrator al unei societăţi comerciale, suma de 2.500.000 de lei, reprezentând un procent de 10-15% din sumele încasate de firma denunţătorului de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior.
În perioada 21 ianuarie 2013-13 iunie 2013 fostul primar ar fi primit, în mai multe tranşe, de la respectiva societate, printr-o firmă intermediară, suma de 2.146.270 de lei, “în schimbul intervenţiei pe lângă factori de decizie din Primăria Slatina, astfel încât denunţătorul să nu întâmpine probleme în derularea contractului şi să primească banii la timp pentru lucrările efectuate”.

Contractul avea ca obiect elaborarea studiilor de fezabilitate, a proiectelor tehnice şi execuţia lucrărilor pentru izolarea termică a faţadelor a 131 de blocuri din Slatina, având o valoare de 24.833.258 de lei fără TVA.

Al doilea dosar

Un alt dosar pe numele lui Darius Vâlcov a fost deschis la 3 iunie, tot pentru trafic de influenţă.
Potrivit DNA, în primăvara anului 2014, anterior semnării, în iulie 2014, a unui contract având ca obiect reabilitarea reţelei de apă şi canalizare din două localităţi din judeţul Olt, Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina, judeţul Olt, fost ministru al Finanţelor şi fost senator, i-a cerut unui om de afaceri, prin intermediar, 10% din valoarea sumelor, fără TVA. Banii urmau să fie încasaţi de societatea comercială reprezentată de omul de afaceri, cel care, de altfel, l-a şi denunţat pe Vâlcov, în urma încheierii contractului cu SC Compania de Apă Olt SA, respectiv 1,7 milioane de lei.

Fostul ministru al Finanţelor a cerut aceşti bani pentru a interveni pe lângă factori de decizie din cadrul SC Compania de Apă Olt SA, astfel încât societatea pe care o reprezenta denunţătorul să încheie acel contract şi să primească banii la timp.

“Ulterior, suspectul Vâlcov Darius Bogdan a primit de la omul de afaceri, prin intermediari, suma de suma de 1.700.000 lei, în două tranşe (în luna septembrie 2014 şi în luna februarie 2015)”, potrivit DNA.

Trimis în judecată

În primul dosar deschis pe numele lui Vâlcov, procurorii DNA l-au trimis în judecată, în 20 mai, pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupa de acesta. Darius Vâlcov este în arest preventiv din 2 aprilie.
În dosarul trimis în judecată, Minel Florin Prina, fost primar al municipiului Slatina, este judecat pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la spălare de bani, omul de afaceri Lucian Petruţ Şuşală, pentru complicitate la trafic de influenţă, complicitate la spălare de bani şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, Petre Bogdan Timofte şi Constantin Cristian Tomescu, pentru complicitate la trafic de influenţă, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit rechizitoriului trimis instanţei, în 2009, Theodor Berna, administratorul societăţii Tehnologica Radion la data faptelor, i-a cerut lui Darius Vâlcov, care atunci era primar al municipiului Slatina, să intervină la factori de decizie de la SC Compania de Apă Olt SA, pentru a câştiga licitaţii de lucrări pentru obiective din Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti. În schimbul intervenţiei sale, Theodor Berna i-ar fi promis lui Darius Vâlcov că îi dă 20 la sută din valoarea sumelor încasate (fără TVA) din contractele de execuţie a lucrărilor.

Societatea Tehnologica Radion a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului “Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt”, fiind semnate contracte cu Compania de Apă Olt, pentru mai multe lucrări, în valoare de 78.201.552,15 lei.
În perioada ianuarie-martie 2011, Vâlcov s-ar fi prezentat periodic la sediul societăţii Tehnologica Radion, unde ar fi primit, de la administratorul acesteia, suma totală de 1,2 milioane de lei, în trei tranşe de câte 400.000 de lei.
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”