Daniel Horodniceanu, şeful DIICOT: Peste 4.700 de dosare vor fi închise odată cu modificările Codului de Procedură Penală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a anunţat marţi că dacă modificările aduse Codului de Procedură Penală vor intra în vigoare în forma actuală propusă de Parlament peste 4.700 de dosare vor fi închise. Ministrul Justiţiei a declarat că procesul legislativ nu este încă încheiat, şi de aceea nu se paote vorbi de efectele acestei legi.

„Urmarea este închiderea intempestivă a unui număr de 4.700 de dosare, ca urmare a dispoziţiei potrivit căreia dosarele în care dacă după un an nu fost începută urmărirea penală in personam vor trebui închise. 4.770 de dosare, cred”, a declarat Daniel Horodniceanu.

Aceste dosare ar intra sub incidenţa articolului 305 al noului Cod penal, care la alineatul 11 prevede: "În termen de maximum un an de la data începerii urmăririi penale cu privire la faptă organul de urmărire penală este obligat să procedeze fie la începerea urmăririi penale cu privire la persoană, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a dispune aceasta măsură, fie la clasarea cauzei”.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat ca răspuns la declaraţiile şefului DIICOT, că procesul legislativ este încă la jumătate şi că nu se poate vorbi încă de efectele acestei legi.

„În primul rând vorbim de o situaţie ipotetică. Suntem încă la jumătatea procesului legislativ, mult prea devreme ca să putem vorbi de efectele acestei legi. Eu zic să avem încredere în judecătorii constituţionali care vor analiza această lege. Zic să vedem întâi forma finală a legii şi apoi să ne pronunţăm”, a declarat Tudorel Toader.

Parchetul General a criticat modificările aduse Art 305.

Potrivit procurorilor din cadrul Parchetului de pa lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispoziţiile Art 305 „sunt de natură să încalce prevederile constituţionale referitoare la legalitatea procesului penal”. În opinia acestora introducerea unei limite maxime de un an, în care organele de urmărire penală sunt obligate fie să dispună începerea urmăririi penale cu privire la persoană, fie să claseze cauze, „aduce o atingere gravă posibilităţii de a investiga infracţiunile grave, a căror complexitate nu permite strângerea tuturor probelor necesare pentru dovedirea vinovăţiei în acest interval”.

    

Magistraţii, într-o analiză dtaliată a acestor modificări şi publicată luni, subliniază faptul în practica organelor judiciare există numeroase situaţii in care autorii unor infracţiuni extrem de grave (omor, viol, evaziune fiscală) nu au fost identificaţi în termen de un an de la începerea cercetărilor. În plus, aceştia sunliniază că „obligaţia clasării cauzelor în care autorul nu este identificat într-un an contravine principiului general al aflării adevărului prev. la art. 5 C.p.p. şi dreptului la un proces echitabil prev. de art. 21 din Constituţie”. 

„Contrar standardului convenţional, conform căruia „Pentru ca ancheta să fie considerată „efectivă" trebuie, în principiu, să fie de natură să conducă la stabilirea faptelor cauzei si la identificarea si pedepsirea persoanelor răspunzătoare. Aceasta nu este o obligaţie în ceea ce priveşte rezultatele care trebuie obţinute, ci în ceea ce priveşte mijloacele care urmează să fie folosite." (M.C. şi A.C. împotriva României, par. 111) legiuitorul stabileşte prin modificarea adusă art. 305 C.p.p. o obligaţie de rezultat ce trebuie realizată într-un timp de doar un an. Neobţinerea acestui rezultat, în această unitate de timp, va avea ca efect oprirea anchetei penale, cu consecinţa imposibilităţii de a realiza o anchetă efectivă în vederea protejării acestor valori. Redeschiderea urmăririi penale în cazul soluţiilor de clasare întemeiate pe noile dispoziţii va fi imposibilă atât timp cât prin această soluţieincetează posibilitatea legală de a mai căuta şi administra mijloace de probă în vederea stabilirii dacă a fost sau nu comisă o infracţiune şi cine este autorul ei”, se arată în analiza critică formualtă de procurorii din cadrul ÎCCJ.

Plângerea penală depusă de Orban împotria premierului Dăncilă este în lucru

Horodniceanu a menţionat şi faptul că plângerea penală depusă de liderul PNL Ludovic Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă în legătură cu mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim este în lucuru, fiind aşteptate informaţiile solicitate de la SRI.

„Plângerea este în lucru. Ştiu că s-au făcut solicitări (la SRI n.r.) pe data de 6 iunie şi aşteptăm rezultatele", a afirmat Horodniceanu,

Întrebat dacă au fost transmise informaţiile solicitate de la SRI, şeful DIICOT a răspuns: "Din ce ştiu eu, nu au venit răspunsurile, dar trebuie verificat".

În 6 iunie, procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, declara că nu a fost începută încă urmărirea penală in rem în cazul plângerii penale depuse de liderul PNL Ludovic Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă şi urmează ca procurorul de caz să decidă dacă are nevoie de informaţii de la serviciile de informaţii, având în vedere că plângerea face referire la înaltă trădare.  

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă