Dan Voiculescu, internat sub pază la Spitalul Universitar. Surse medicale: Omul de afaceri ar putea fi operat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Voiculescu FOTO Adevărul

Dan Voiculescu este internat la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală, în urma unei ocluzii intestinale. Omul de afaceri a fost iniţial consultat la un spital aflat în subordinea Ministerului Afacerilor Interne.

Potrivit unor surse medicale, Dan Voiculescu este internat sub pază în unitatea sanitară şi ar urma să fie supus unei intervenţii chirurgicale.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au amânat pentru 18 iulie decizia privind eliberarea condiţionată a omului de afaceri Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de închisoare în dosarul ICA. În prima instanţă, decizia a fost de eliberare condiţionată a omului de afaceri.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti judecă, marţi, contestaţia formulată de procurori la decizia magistraţilor Judecătoriei sector 5, care în 8 iunie au stabilit că omul de afaceri poate fi liberat condiţionat, potrivit News.ro. Dosarul este judecat de magistratul Josefina Pârvu.

„Stăruitor în muncă”

La şedinţa de judecată din 8 iunie, avocatul lui Dan Voiculescu a susţinut, la Judecătoria Sector 5, că acesta a arătat "stăruinţă în muncă" în penitenciar şi că omul de afaceri "nu trebuie îndreptat, pentru că are o educaţie solidă", în timp ce procurorul DNA a spus că Voiculescu a avut doar 57 de zile câştigate prin muncă, restul de peste 300 de zile fiind câştigate prin elaborarea de lucrări ştiinţifice pentru care nu există nicio dovadă că au fost redactate în penitenciar.

Judecătoria Sectorului 5 motivează decizia de liberarea condiţionată a lui Dan Voiculescu arătând că acesta "a dat dovadă de stăruinţă în muncă” prin participarea la activităţi lucrative şi intelectuale, a avut un comportament exemplar în conformitate cu normele instituţionale şi o atitudine respectuoasă faţă de personalul unităţii, a participat constant la activităţile educaţionale, a conferenţiat la dezbaterea cu tema "Stări, emoţii, comportament uman şi a fost recompensat de mai multe ori cu suplimentarea dreptului la pachet şi vizite.

Judecătorii arată că până la 24 mai, Dan Voiculescu a executat în total 1.408 zile din cele 3.653 (10 ani) pe care le avea de executat în dosarul ICA, depăşind limita minimă de 1.217 zile care reprezintă o treime din durata pedepsei. Dintre cele 1.408 zile, 387 se consideră executate în urma muncii prestate şi în urma redactării de lucrări ştiinţifice.

Condamnarea

Voiculescu execută din 8 august 2014 pedeapsa de zece ani de închisoare primită în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare. În dosarul "ICA” au mai fost condamnaţi fostul director al institutului, Gheorghe Mencinicopschi, la opt ani de închisoare, fostul director al ADS Corneliu Popa, tot la opt ani de închisoare şi fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş la şapte ani de închisoare. Gheorghe Mencinicopschi a fost eliberat condiţionat în 26 septembrie, după ce a executat doi ani din pedeapsa.

După ce a fost încarcerat, Dan Voiculescu a scris, în mai puţin de un an şi jumătate, unusprezece cărţi.

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie