Dan Mihai Chirica, secretar de stat în MAI, audiat în dosarul violenţelor de la protestul diasporei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Mihai Chirica. FOTO Mediafax

Secretarul de stat Dan Mihai Chirica a mers marţi dimineaţă, la Parchetul General, pentru a fi audiat în dosarul violenţelor de la protestul diasporei. Acesta a stat la Parchet aproximativ 20 de minute, după care a plecat fără a discuta cu presa.

Dan Mihai Chirica este acuzat că a susţinut intervenţia din Piaţa Victoriei, cu încălcarea legii, prin presiuni asupra prefectului. Concret, acuzaţia ar fi de instigare la abuz în serviciu. 

Chirica a stat în clădirea Parchetului aproximativ 20 de minute. La ieşirea din instituţie acesta nu a vrut să dea nicio declaraţie.

Ministrul Carmen Dan a lansat în ultimele zile mai multe acuzaţii la adresa preşedintelui Klaus Iohannis şi la adresa procurorului general, aceasta afirmând că Parchetul General s-a sesizat imediat ce şeful statului s-a pronunţat în ceea ce priveşte intervenţia brutală a jandarmilor în seara de 10 august. 

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă