Cutii cu banane în care era ascunsă cocaină, vândute în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

75 de kilograme de cocaină, cu o valoare de peste 5 milioane de leva (2,5 milioane de euro) pe piaţa neagră, au fost descoperite într-un depozit de fructe şi legume din Burgas, a comunicat sâmbătă procuratura bulgară, citată de Agerpres. O parte din acestea ar fi ajuns deja în România.

Drogurile erau ascunse în cutii cu banane şi au fost descoperite întâmplător de muncitorii care descărcau fructele, a precizat procurorul Gheorghi Chinev într-un briefing de presă.

Cutiile sosiseră cu vaporul din Ecuador via Italia, ajungând în portul Burgas pe 27 iulie. Două zile mai târziu, 19 containere cu 20.626 cutii de banane au fost descărcate de pe navă, iar ulterior au ajuns în depozit. Ele erau destinate unei companii bulgare.

Cocaina se afla în pachete de 2,5 kg, ascunse în aşa fel încât, la deschiderea cutiilor, doar bananele erau la vedere. Pachetele cu cocaină erau învelite în folie metalică, probabil pentru a nu fi depistate de scannerele cu raze X.

În conferinţa de presă a reieşit că un număr neprecizat de cutii cu banane au fost vândute deja în România.

Experţii urmează să stabilească gradul de puritate a cocainei.

Mai multe pentru tine:
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!