Curtea Supremă menţine controlul judiciar împotriva lui Dinu Pescariu şi Claudiu Florică, inculpaţi în Dosarul „Microsoft”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dinu Pescariu la DNA / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea / 10 oct 2017

Curtea Supremă a respins miercuri cererile formulate de Dinu Pescariu şi Claudiu Florică, inculpaţi în dosarul Microsoft, de revocare a măsurii asiguratorii a controlului judiciar. Decizia instanţei poate fi atacată în apel.

Judecătorii de la Curtea Supremă au respins astăzi cererile formulate de inculpaţii Dinu Pescariu, Claudiu Florică şi Tatomir Călin de revocare a a măsurii preventive a controlului judiciar. 

În plus, magistraţii de la Curtea Supremă au respins şi cererea formulată de inculpaţi de modificare prevederilor măsurii controlului judiciar, şi anume obligaţia să nu depăşească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviinţarea prealabilă a acestuia. prevăzută la art.215 alin.2 lit a Cod procedură penală.

Astfel, măsura este menţinută în continuare pe o durată de 60 de zile cu începere de la data de 4 iunie 2018 până la data de 2 august 2018, inclusiv. 

Decizia instanţei nu este definitivă, ea poate fi atacată cu apel în termen de 48 de ore.

Procurorii anticorupţie susţin că inculpaţii Dinu pescariu şi Claudiu Florică ar fi obţinut în mod ilegal, în anul 2009, prelungirea unui contract de închiriere licenţe Microsoft cu statul român. În luna decembrie a anului trecut Curtea Supremă le-a respins o cerere similară de ridicare a măsurii controlului judiciar.

Fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, fostul director al Microsoft România Călin Tatomir şi oamenii de afaceri Claudiu Florică şi Dinu Pescariu au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, în dosarul "Microsoft II", privind vânzarea de licenţe Microsft, în care prejudiciul depăşeşte 51 de milioane de euro, a anunţat DNA, pe 27 septembrie.

Astfel, Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, omul de afaceri Claudiu Florică, la data faptelor reprezentant al D.Con-Net AG şi cercetat sub control judiciar, a fost trimis în judecată pentru instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi spălare a banilor (două fapte), Dinu Pescariu, la data faptelor reprezentant al D.Con-Net AG, cercetat sub control judiciar, a fost trimis în judecată pentru instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi spălare a banilor, iar Călin Tatomir, la data faptelor director general Microsoft România SRL, cercetat sub control judiciar, a fost trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu şi spălare a banilor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume