Curtea Supremă: Martorii din dosarul „Turceni -Rovinari”- Victor Ponta vor fi audiaţi în şedinţă secretă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta la Baroul Bucureşti. FOTO Eduard Enea

Magistraţii Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie au decis, vineri, ca martorii din dosarul "Rovinari - Turceni" să fie audiaţi în şedinţă secretă.

La începutul şedinţei, preşedintele completului a pus în discuţie secretizarea audierilor de martori, motivând că declaraţiile date anterior de către aceştia au fost redate integral din sala de judecată de către reprezentanţii mass-media şi ulterior analizate în emisiuni ale unor posturi de televiziune, potrivit Agerpres.

Reprezentanţii Parchetului şi apărătorii lui Victor Ponta şi Dan Şova au fost de acord cu propunerea instanţei, restul avocaţilor lăsând la aprecierea instanţei. Magistraţii au decis ca audierile martorilor din acest dosar să se facă în şedinţă secretă.

Audieri pe bandă rulantă

 Instanţa l-a audiat, la termenul din 10 februarie, pe Marius Constantinescu, în prezent pilot la Blue Air, care a relatat, că, în 2009, când lucra la Mistubishi Motors, a intermediat livrarea unui autoturism către Victor Ponta, potrivit News.ro.

"În acea perioadă eram director de vânzări şi am fost contactat de o doamnă de la SCA Şova care mi-a cerut o ofertă pentru Mitsubishi Lancer şi ulterior am aflat că era pentru Victor Ponta. I-am transmis oferta telefonic şi pe e-mail. Este o maşină mai rară pe piaţă. Doamna mi-a spus că va veni Victor Ponta. Acesta a venit şi am vorbit despre detalii tehnice. Era pasionat de curse automobilistice. Maşina urma să fie achiziţionată pe firma Romstal Leasing. Cei de la Romstal mi-au trimis factura şi s-a făcut plata. Am făcut comandă la Mitsubishi, a durat o lună-două până la livrare. Cred că (Ponta, n.r.) m-a vizitat de două ori. La a doua vizită cred că am făcut un test-drive. La livrare a venit Victor Ponta şi i-am explicat ce trebuie şi ce nu trebuie să facă cu maşină", a spus Marius Constantinescu.

Martorul a explicat că maşina venea cu multe dotări din fabrică, astfel încât Victor Ponta nu a avut cereri deosebite.

"A cerut doar senzori de parcare şi nişte covoraşe. Am discutat cu el şi despre preţul maşinii. Victor Ponta mi-a spus că el va folosi autoturismul. Acesta şi-a ales şi culoarea din cele două disponibile, respectiv negru", a mai spus Constantinescu, care a menţionat că era vorba de "o maşină mai specială, exotică, nu aveam un exemplar acolo".

Întrebat de procuror cine l-a anunţat că va fi contactat de SCA Şova în legătură cu achiziţia maşinii, martorul a răspuns că tatăl său, consilier la aceeaşi Casă de avocatură.

"Tatăl meu era consilier al lui Şova la Casă de avocatură a acestuia şi el mi-a spus că voi fi contactat în legătură cu achiziţionarea maşinii", a precizat Marius Constantinescu.

Acuzaţiile procurorilor DNA

În dosarul "Turceni-Rovinari", procurorii DNA i-au trimis în judecată, în 17 septembrie 2015, pe fostul premier Victor Ponta, senatorul Dan Şova, Laurenţiu Dan Ciurel şi Dumitru Cristea, la data faptelor director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER), respectiv director general al Complexului Energetic Turceni (CET).

Ancheta în acest dosar a durat aproape patru ani, iar Victor Ponta a fost primul premier post-decembrist trimis în judecată în timpul mandatului.

Procurorii îl acuză pe Victor Ponta că, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, prin cabinetul său de avocat, a obţinut de la Societatea Civilă de Avocaţi "Şova şi Asociaţii" 181.439,98 de lei, pentru activităţi care figurează în acte, dar care nu ar fi fost efectuate.

Victor Ponta este judecat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat, iar Dan Şova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi "Şova şi Asociaţii" la data faptelor, pentru abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Laurenţiu-Dan Ciurel este acuzat de trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, iar Dumitru Cristea şi Laurenţiu-Octavian Graure, fost director economic al CET, de abuz în serviciu.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”