Curtea Supremă a respins cererea torţionarului Alexandru Vişinescu de anulare a condamnării la 20 de ani, pe motiv că faptele s-au prescris

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Vişinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a cerut instanţei supreme să îi anuleze condamnarea la 20 de ani de închisoare primită pentru crime împotriva umanităţii, pe motiv că faptele s-au prescris din 1978, iar timp de 50 de ani organele judiciare nu au avut nicio reacţie în raport cu faptele sale. Curtea Supremă a respins solicitarea acestuia.

Update Curte Supremă a respins solicitarea lui Alexandru Vişinescu. „Cu majoritate respinge ca inadmisibila contestatia in anulare. Opinie separata in sensul admiterii in principiu”, este minuta Curţii Supreme.

 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecat, luni, cererea lui Alexandru Vişinescu de anulare a condamnării sale, depusă în septembrie, la zece luni după ce a fost încarcerat pentru a executa pedeapsa de 20 de ani de închisoare.

În motivele invocate în contestaţia în anulare, Alexandru Vişinescu a arătat că la dosarul său nu există probe că ”organele fostului Partid Comunist ar fi făcut presiuni, de orice fel, de natură a împiedică organele judiciare, în perioada 1963-1989, să se sesizeze, să facă cercetări, să-l trimită în judecată şi eventual să-l condamne.

Vişinescu susţine că, timp de 23 de ani de la căderea comunismului, “organele judiciare au avut o atitudine total pasivă în raport de soluţionarea unor astfel de cauze” şi că ”timp de 50 de ani, nu a existat nicio reacţie judiciară în raport cu faptele colonelului Vişinescu Alexandru”.

“În cauza privind pe inculpatul Vişinescu, justiţia s-a aflat permanent într-o stare letargică timp de 50 de ani, după care, trezindu-se brusc, a încercat probabil să mai recupereze ce se poate recupera, dispunând condamnarea acestui inculpat pentru fapte deja prescrise”, se mai arată în contestaţia în anulare depusă la instanţă.

Avocatul lui Vişinescu a mai arătat în contestaţie că, neexistând vreo cauză de suspendare a cursului prescripţiei, “acesta s-a împlinit, pentru faptele inculpatului, încă din anul 1978”.

Instanţa supremă a rămas, luni, în pronunţare pe admisibilitatea cererii lui Alexandru Vişinescu.

Condamnarea

Fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat Alexandru Vişinescu execută din 10 februarie pedeapsa de 20 de ani de închisoare primită în dosarul în care a fost găsit vinovat de crime împotriva umanităţii. Decizia a fost o premieră din punct de vedere judiciar, Vişinescu fiind primul condamnat pentru fapte care au fost comise cu peste 50 de ani în urmă.

Procurorii Parchetului instanţei supreme l-au acuzat pe Vişinescu de faptul că, în perioada 1956-1963, când a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a luat măsuri de persecutare a deţinuţilor politici încarceraţi. Anchetatorii au identificat 138 de deţinuţi care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în mandatul lui Vişinescu. Doisprezece deţinuţi politici au murit în perioada în care penitenciarul a fost condus de Vişinescu.

Deţinuţii erau torturaţi fizic şi psihic, nu primeau medicamente şi îngrijire medicală, iar regimul impus de Vişinescu nu asigura condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung.

"Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv, condiţiile de detenţie inumane, relele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi erau tot atâtea acţiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate", potrivit procurorilor.

Alexandru Vişinescu a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, în 1963, fiind şi ultimul comandant al închisorii, unde a murit, în urma torturilor, Ion Mihalache.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată