Cum şi-a dat cu stângu-n dreptul „dottore“ Ponta în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Ponta a ridicat în faţa judecătorilor posibilitatea să i se ceară să returneze sumele de bani încasate ca profesor conferenţiar, dar nu a făcut nicio dovadă a iminenţei unei astfel de situaţii şi nici nu a probat imposibilitatea financiară de a restitui aceste sume. Aşa motivează magistraţii faptul că au respins cererea fostului premier de suspendare a ordinului de retragere a titlului de doctor.

Curtea de Apel Bucureşti a motivat de ce a respins, pe 28 octombrie, cererea lui Victor Ponta de suspendare a ordinului ministrului Educaţiei prin care i-a fost retras titlul de doctor. Sentinţa nu este definitivă, putând fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În esenţă, Curtea de Apel Bucureşti a arătat că Victor Ponta a chemat greşit  în judecată Ministerul Educaţiei. Fostul premier ar fi trebuit să dea în judecată Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) - organismul care a decis că a plagiat.

Magistraţii au analizat mai multe legi. „Curtea constată că, în cazul în care CNATDCU propune retragerea titlului de doctor, ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nu poate verifica legalitatea unei astfel de propuneri, ci are obligaţia de a emite ordinul de retragere a acestui titlu”, au arătat judecătorii.

În acelaşi timp, Curtea a reţinut că potrivit art. 69 din HG nr. 681/2011, împotriva deciziei Consiliului general al CNATDCU referitoare la respectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv existenţa plagiatului, se poate face contestaţie administrativă în termen de 10 zile, iar potrivit art. 15 din Ordinul nr. 3482/2016, deciziile Consiliului General al CNATDCU pot fi contestate conform legii. „Fiind un act administrativ, această decizie poate fi contestată, aşadar, în condiţiile Legii nr. 554/2004”, mai arată Curtea de Apel Bucureşti.

„Ministrul este obligat să emită ordinul”

„În raport de aceste prevederi, precum şi faţă de împrejurarea că la emiterea ordinului de retragere a titlului de doctor ministrul nu are posibilitatea de a analiza legalitatea propunerii formulată de Consiliul general al CNATDCU, Curtea apreciază că motivele de nelegalitate a deciziei acestui din urmă organism nu pot fi invocate decât pe calea unei contestaţii împotriva actului administrativ emis de acesta, şi nu împotriva ordinului ministrului. De altfel, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la filele 101-107 din vol. 1 al dosarului, reclamantul a formulat contestaţie administrativă împotriva deciziei Consiliului General al CNATDCU”, arată instanţa.

Magistraţii au concluzionat că ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este instituţia care are obligaţia de a emite ordinul de retragere a titlului de doctor pe baza propunerii CNATDCU, fără a avea posibilitatea de a aprecia asupra legalităţii acesteia.

Cât priveşte cea de-a doua condiţie ridicată de Victor Ponta, pentru suspendrea actului, a pagubei iminente, definită ca prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, Curtea a constatat că nici aceasta nu este îndeplinită.

Titlul universitar şi avocatura

Avocatul fostului premier a arătat în timpul procesului că un act  nu poate fi revocat după 13 ani dacă a produs efecte: „În baza acestui titlu, Victor Ponta a fost primit în rândul avocaţilor. Aşa a primit şi titlul de conferenţiar”.

„Astfel, în cazul persoanelor private, legea are în vedere numai prejudiciul patrimonial. Or, în ceea ce priveşte posibilitatea excluderii din profesia de avocat, reclamantul nu a invocat un astfel de prejudiciu, ci doar insecuritatea juridică creată în raport cu toţi clienţii reprezentaţi în trecut, în beneficiul cărora a fost prestată activitatea profesională specifică. Cât priveşte retragerea titlului universitar de conferenţiar, deşi a invocat posibilitatea de a i se solicita să returneze sumele de bani încasate din prestarea activităţii didactice, reclamantul nu a făcut nicio dovadă a iminenţei unei astfel de situaţii şi nici nu a probat imposibilitatea financiară de a restitui aceste sume”, a motivat Curtea de Apel Bucureşti.

Intre 2004 şi 2010, Victor Ponta a prestat activitati didactice la Universitatea Româno-Americană şi a deţinut gradele didactice de lector (2004-2005) şi conferenţiar (2006-2010). In anii de contract cu URA, a încasat 200.000 de lei pentru activităţile prestate, potrivit unui articol publicat de „România liberă”.

Solicitarea de suspendare a ordinului de ministru prin care lui Victor Ponta i-a fost retras titlul de doctor a fost depusă în 23 august la Curtea de Apel Bucureşti, iar în 6 octombrie a fost înregistrată la aceeaşi instanţă, cererea de anulare a ordinului ministrului Educaţiei.

Decizia CNATDCU

Consiliul General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a transmis, în 1 august, Ministerului Educaţiei decizia finală din 27 iulie, prin care s-a confirmat că teza de doctorat semnată de Victor Ponta nu respectă standardele de etică a cercetării ştiinţifice şi a propus, în consecinţă, retragerea titlului de doctor în Drept, în baza articolului 170 din Legea Educaţiei nr. 1/2011.

Ulterior, ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, a semnat ordinul prin care i-a retras fostului premier Victor Ponta titlul de doctor în drept acordat de Universitatea Bucureşti în 15 decembrie 2003.



 

Mai multe pentru tine:
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor