CSM se dezice de scandalul "penal" din magistratură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concursul nu poate fi validat întrucât DNA a ridicat toate lucrările de la examenul pentru promovarea procurorilor La o săptămână după izbucnirea scandalului legat de fraudarea

Concursul nu poate fi validat întrucât DNA a ridicat toate lucrările de la examenul pentru promovarea procurorilor

La o săptămână după izbucnirea scandalului legat de fraudarea concursului pentru numirea în funcţii la Parchete, preşedintele CSM, Anton Pandrea, a somat DNA să finalizeze cât mai repede ancheta care riscă să decredibilizeze întreg sistemul judiciar.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Anton Pandrea, a exclus ieri ca ancheta DNA privind posibila fraudare a concursului pentru promovarea în funcţii la Parchete să vizeze membri CSM. El a arătat că instituţia pe care o coordonează se află în imposibilitatea de a valida concursul, întrucât DNA a ridicat toate lucrările susţinute de candidaţi.

În aceste condiţii, Pandrea solicită DNA urgentarea anchetei, iar în cazul în care anumiţi candidaţi au fraudat examenul, lucile lor vor fi anulate. Dacă ancheta procurorilor anticorupţie va demonstra că anumiţi procurori au recurs la fapte de corupţie pentru a ocupa funcţii, aceştia vor răspunde penal şi, cel mai probabil, vor fi excluşi din magistratură.

Anton Pandrea a admis că acest scandal în care s-au vehiculat şpăgi de zeci de mii de euro a afectat imaginea CSM, însă nu a putut da detalii legate de ancheta DNA din simplul motiv că procurorii anticorupţie nu au înştiinţat oficial Consiliul în momentul în care au demarat cercetările.

Caltaboşi înlocuiţi cu peşte

Potrivit DNA, Gheorghe Dumitru, procurorul declarat câştigător pentru funcţia de şef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, i-ar fi dat, prin intermediari, lui Eugen Cojocaru, procuror la Parchetul General şi membru supleant în comisia de concurs, suma de 15.000 euro în schimbul subiectelor de la examen.
Iniţial, Cojocaru ar fi cerut 50.000 de euro pentru a-l "ajuta" să devină şef la PCA Piteşti.

Intermediarii nominalizaţi de DNA sunt judecătorul Gheorghe Cerbeanu, de la Tribunalul Vâlcea, şi notarul Gheorghe Bucur, fost membru CSM şi fost judecător la instanţa supremă. În plus, Gheorghe Dumitru i-ar fi remis foloase materiale, prin intermediul judecătorului Gheorghe Cerbeanu, lui Gheorghe Bucur.

În schimb, acesta din urmă s-a angajat că va interveni pe lângă unii dintre membrii Secţiei de procurori ai CSM, în scopul reuşitei la examen. DNA nu a precizat despre ce membri CSM este vorba. Foloasele materiale de care se face vorbire ar fi după reţeta "Remeş". Numai că palinca şi caltaboşii ar fi fost înlocuite cu vin, peşte şi carne.

Dumitru nu este singurul procuror acuzat că şi-ar fi cumpărat şefia. Un al doilea caz ar fi al procurorului Sterian Guli, din cadrul Parchetului Judecătoriei Urziceni, câştigător - în urma concursului cu iz de corupţie - pentru funcţia de şef al Parchetului Capitalei.

În acest caz, DNA nu a vorbit despre nicio sumă de bani, însă a nominalizat-o ca "sursă" a livrării subiectelor înainte de examen pe Gabriela Ghiţă, fost procuror general adjunct al României şi preşedinte al Comisiei de Examinare la acest concurs.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate