Criza a schimbat topurile pe piaţa muncii: angajaţii au învăţat ce înseamnă insecuritatea jobului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei doi ani de criză economică au schimbat radical piaţa muncii din România. După o perioadă de boom, firmele au decis să taie din cheltuielile cu personalul, angajaţii au învăţat ce înseamnă insecuritatea jobului şi bugetarii au experimentat pentru prima oară concedierile colective.

Toate astea au marcat atât oferta, cât şi cererea, arată un raport realizat de site-ul de recrutare online MyJob şi dat publicităţii ieri. Numărul anunţurilor de angajare a scăzut în 2010 cu 40%, comparativ cu 2008, iar topul domeniilor care au scos pe piaţă cele mai multe posturi a cunoscut câteva mişcări. Pe primul loc a rămas, în intervalul 2008 - 2010, domeniul vânzări.

Citiţi şi:

Galaţi/ Şomerii sunt şcoliţi în cadrul unui proiect european

IT-ul a urcat o poziţie, până pe locul doi, iar servicii clienţi a coborât de pe poziţia doi (în 2008), pe trei (2009), respectiv patru (2010). Marketingul a retrogradat şi el două poziţii, iar contabilitatea a ajuns de pe locul şapte pe zece. Marketingul şi contabilitatea au fost primele domenii unde s-a renunţat la personal după ce a lovit criza.

Asigurările, boom de conjunctură

S-a mişcat foarte bine consultanţa, probabil datorită proiectelor pe bani europeni. Anul 2010 a lansat şi domeniul asigurărilor, care în 2008 nici nu apăreau în top zece. Obligativitatea asigurării locuinţelor a propulsat domeniul pe locul trei, în 2010. Tot asigurările, spun cei de la MyJob, au fost cele care are menţinut pe poziţii fruntaşe şi domeniul bănci-finanţe.

Tinerii, preferaţi

Analiza pe trei ani a MyJob a surprins şi tendinţa companiilor de a angaja tineri fără experienţă, mai puţin pretenţioşi în privinţa salariului şi care oferă avantajul că pot fi uşor modelaţi pe profilul companiei. Anul trecut, 46,32 % din anunţurile de angajare se adresau tinerilor fără nicio experienţă, iar peste 30% din anunţuri căutau începători cu cel mult trei ani de activitate.

Cu toate astea, MyJob a constatat că tinerii sunt destul de haotici, nu ştiu exact ce vor şi nici ce li s-ar potrivi, astfel încât trimit CV-uri la întâmplare.

Criza a redus şi pretenţiile lor salariale: dacă în 2008 se aşteptau la 400 - 450 de euro în primul lor job din carieră, acum s-ar mulţumi şi cu 200-250 de euro. Tendinţa este inversă pentru românii recrutaţi la muncă în străinătate: se caută persoane cu experienţă şi foarte specializate. Pe primul loc în topul profesioniştilor ceruţi peste hotare se află inginerii (în special cei din petrochimie şi gaze), IT-iştii şi medicii. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile