Craiova, cuibul piraţilor de carduri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Samir Sprânceană, Dragoş Tiugan şi Ion Roşianu, cercetaţi pentru fraude informatice, au avut ieri termen la Curtea de Apel Craiova. În timp ce Sprânceană şi Roşianu au cerut să fie eliberaţi sub control judiciar, în cazul lui Tiugan procurorii DIICOT au făcut recurs, nemulţumiţi că acesta nu a fost arestat.

Samir Sprânceană a fost primul care a ieşit, ieri, din sala de judecată a Curţii de Apel din Craiova. Controversatul om de afaceri a fost reţinut la Timişoara la 2 iunie, în timp ce încerca să fugă din ţară împreună cu alţi doi bărbaţi.

Mai citeşte şi:

Românii sunt tot mai atenţi la carduri

Procurorii DIICOT Craiova au descins atunci la locuinţa acestuia, de unde au ridicat mai multe carduri false şi un laptop pe care au găsit informaţii incriminatorii la adresa bărbatului. Samir a declarat în faţa judecătorilor că este nevinovat şi a cerut să fie eliberat sub control judiciar.

În 2006, Samir Sprânceană a mai fost cercetat pentru returnări ilegale de TVA, prin care a prejudiciat statul cu 100 de milioane de lei.

Tiugan, şeful unei bande

Dragoş Tiugan a fost reţinut pentru 24 de ore, la 27 mai, de procurorii DIICOT şi este acuzat tot de falsificare de carduri, iar toţi membrii grupului infracţional, 11 la număr, au primit ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Tribunalul Dolj a decis însă ca Tiugan şi un alt bărbat să fie cercetaţi în stare de libertate. Surse din rândul anchetatorilor spun că acesta ar fi scăpat de cătuşe datorită faptului că a colaborat cu poliţiştii în dosarul de fraudă.

Procurorii au făcut recurs la Curtea de Apel Craiova şi au cerut ca şi Dragoş, fratele judecătorului Marius Tiugan de la Tribunalul Dolj, să fie arestat. Tânărul a mai fost cercetat şi în 2004 pentru aceeaşi infracţiune, însă a scăpat basma curată. Magistraţii de la Curtea de Apel din Craiova au amânat, ieri, procesul lui Dragoş Tiugan. Ei au stabilit un nou termen pentru ziua de marţi.

Roşianu, „victima împrejurărilor"

Cel de-al treilea „client" al magistraţilor craioveni a fost Ion Roşianu, fratele cunoscutului interlop Gigel Roşianu. Acesta a fost filat de poliţişti câteva luni bune. Oamenii legii l-au prins în centrul oraşului, împreună cu Florin Ghiţă, la 20 mai şi l-au dus imediat la audieri. Procurorii au găsit asupra lui Florin Ghiţă (22 de ani) 100 de carduri false. Tânărul a primit mandat de arestare pentru 29 de zile, însă Ion Roşianu a fost lăsat în libertate.

Şi de această dată procurorii au făcut recurs, iar şase zile mai târziu Roşianu a fost arestat. Astăzi, fratele interlopului le-a cerut judecătorilor să fie eliberat sub control judiciar. Roşianu a spus că nu ştia că amicul lui se ocupa cu falsificarea de carduri şi a susţinut că este nevinovat.

Mai multe pentru tine:
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
De ce acte ai nevoie ca să votezi la alegerile din Republica Moldova dacă ești în străinătate
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Cum evaluează comunitatea de informații intențiile Rusiei în privința incursiunilor în spațiul aerian al Poloniei
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor