Copila-mamă, aşteptată acasă de tată
0Tatăl fetiţei de 11 ani rămasă însărcinată în urma unui viol şi care a făcut avort în Marea Britanie aşteaptă cu nerăbdare să-şi îmbrăţişeze copila. Deşi agenţia Mediafax a dat
Tatăl fetiţei de 11 ani rămasă însărcinată în urma unui viol şi care a făcut avort în Marea Britanie aşteaptă cu nerăbdare să-şi îmbrăţişeze copila. Deşi agenţia Mediafax a dat ca sigură sosirea fetei astăzi, Florin V., tatăl acesteia, susţine că nu ştie în ce zi va ajunge minora acasă.
"Lumea e curioasă. Vrea să le vadă"
"De marţi nu am mai vorbit cu fata şi soţia. Lucrez la pădure, Vatra Dornei, şi nu am avut semnal până azi (nr.vineri). Bine că am scăpat de nenorocire. Acu' le aştept acasă, dar nu ştiu când vor ajunge", ne-a spus, ieri, Florin V. El a precizat că nu mai vrea să discute cu presa.
Şi localnicii din Poieni, satul natal al a fetei, sunt nerăbdători. "Lumea e curioasă. Vrea să le vadă acasă (n.r.-pe mamă şi pe fată). Au fost în Marea Britanie şi e normal ca sătenii să fie curioşi", ne-a declarat Neculai Nicorescu, primarul din comuna Piatra Şoimului, de care aparţine satul Poieni.
Fata a plecat în Marea Britanie acum două săptămâni pentru întreruperea de sarcină, cheltuielile fiind suportate de o româncă stabilită acolo.