Copii morţi din neglijenţa părinţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O fetiţă de un an şi patru luni a murit luni, strivită de motorul unui tractor. Petrică Iordăchel (37 de ani), din comuna botoşăneană Prăjeni, îşi repara tractorul în curte. A chemat-o în ajutor pe soţia lui, Angelica (34 de ani), care avea în braţe fetiţa.

Femeia a lăsat copilul lângă tractor şi a încercat să dea o mână de ajutor soţului. În acel moment, motorul de peste 200 de kilograme s-a prăbuşit şi a strivit copilul. Oamenii din sat spun că soţii Iordăchel sunt gospodari şi respectaţi. „Şi-au dorit foarte mult fetiţa, mai au trei băieţi, dar copila era lumina ochilor lor. O iubeau nespus“, a spus Lăcrămioara Negruţ, o vecină.

Cei doi ar putea însă ajunge după gratii. „Faţă de părinţii minorei se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă“, a precizat Manuela Ieremie, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei Botoşani.

Băieţel omorât de plăci de rigips

Andrei Ştefan Forga (3 ani) a murit în noaptea de luni spre marţi după ce a fost strivit sub plăcile de rigips cumpărate de părinţii lui în magazinul Praktiker din Timişoara. Copilul a ajuns la spital în comă de gradul IV.

„Băiatul era în stop cardiac, l-am resuscitat, dar nu avea şanse să supravieţuiască“, a precizat Adrian Crăciun, directorul Spitalului „Louis Ţurcanu“. Accidentul s-a petrecut la raionul cu materiale de construcţii, unde părinţii încărcau 11 plăci de rigips pe un cărucior. Acesta s-a răsturnat peste copil.

Reprezentanţii Praktiker nu au precizat dacă angajaţii trebuie să ajute clienţii în cazul în care obiectele cumpărate sunt foarte grele.