Consultările Băsescu-PNL debutează cu ironii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Delegaţia PNL discută de la ora 12 cu preşedintele Traian Băsescu despre posibilităţile de formare a viitorului Guvern şi măsurile anticriză, încă de la începutul consultărilor preşedintele şi liderul PNL, Călin Popescu Tăriceanu, având un schimb ironic de replici.

Tăriceanu a reiterat, la începutul discuţiei, concluziile şedinţei conducerii liberale de joi seara, şi anume condiţia, pentru intrarea la guvernare, referitoare la respectarea programului de creştere economică prezentat de liberali.

Întrebat de preşedintele Băsescu dacă este negociabil acest program, Tăriceanu a spus că sunt anumite puncte la care liberalii nu renunţă, cum ar fi cota unică sau "alte elemente care sunt deja puse în practică".

"Suntem dispuşi să aceceptăm şi alte lucruri dacă sunt inteligente", a afirmat Tăriceanu, ceea ce a atras replica preşedintelui: "N-am avut senzaţia că portofoliul inteligenţei se află într-un singur loc". Tăriceanu i-a replicat imediat: "Da, dar e într-o măsură bună reprezentată la PNL".

Tăriceanu nu a enumerat printre condiţiile la care liberalii nu sunt dispuşi să renunţe şi pe cea referitoare la desemnarea de către PNL a viitorului premier.

Delegaţia PNL este condusă de preşedintele liberal Călin Popescu Tăriceanu şi este formată din Ludovic Orban, Teodor Meleşcanu, Mircea Ionescu Quintus, Crin Antonescu, Norica Nicolai, Victor Paul Dobre şi Adrian Cioroianu. 

Mai multe pentru tine:
Vieți ca-n povești? Destinul tulburător al surorilor Guinness: blestemul unei dinastii de aur. Adevărul ascuns despre surorile Guinness
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Președintele CJ Iași recunoaște că numărul de chiuvete din secția ATI a Spitalului „Sfânta Maria” nu este suficient. „Vom monta tot ce este nevoie”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Jaqueline Cristian a pornit ca din pușcă la Wuhan. A bătut-o de i-au mers fulgii pe o americanca McCartney Kessler
Mihai Trăistariu intervine în scandalul burselor: „Unde să lucreze studenții, să facă striptease noaptea?” Mesaj dur pentru guvernanți: „Asta nu mai e carte!”
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Rețetă turcească de salată de vinete cu iaurt și usturoi. E dietetică, delicioasă și sănătoasă
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!