Constanța: Prima promoţie a Liceului de Gastronomie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Localurile vor fi servite cu angajaţi pe bandă rulantă


Tinerii sunt educaţi şi învăţaţi meserie având siguranţa că la terminarea studiilor vor avea şi un loc de muncă.
 Elevii Liceului Tehnologic de Gastronomie, Restaurante şi Hoteluri din Constanţa, condus de patronul complexului Balada, Nicolae Nejloveanu, au fost examinaţi de profesori români şi francezi, precum şi de cei mai buni specialişti în bucătărie şi tehnica servirii.

Subiectul a fost: prepararea unui meniu. „Pregătesc o supă şi un muşchi care durează la preparare cam trei ore pentru începători“, a spus Florina Beu (16 ani), elevă la Liceul de Gastronomie. Elevii trebuie să stăpânească limba franceză, iar tehnica de servire trebuie sa fie ireproşabilă. „Urmărim şi modul în care se preia comanda de la client şi discuţia care are loc cu turistul“, spune managerul coordonator Mioara Mathe-Kis.
La absolvire, elevii dobândesc Brevetul de Competenţe Profesionale eliberat de Ministerul Educaţiei din Franţa. După terminarea studiilor, elevii vor lucra cinci ani în restaurantele ce le plătesc studiile.

Bucate alese cu specific franţuzesc

În următorii ani în staţiunile de pe litoralul românesc vom avea parte de bucătari specializaţi şi o servire impecabilă, susţin iniţiatorii primului liceu privat de gastronomie. Nicolae Nejloveanu a înfiinţat Liceul Tehnologic de Gastronomie, Restaurante şi Hoteluri pentru a aduce forţă de muncă specializată într-un domeniu vitregit în ultimii ani. „Am recomandat angajatorilor să se bazeze pe acest liceu şi au posibilitatea să plătească costurile de şcolarizare lunar, trimestrial sau anual.
Există contracte între şcoli şi angajator sau părinte-elev-angajtor“, spune acesta. Consideră că un bun profesionist cum ar fi în meseria de bucătar nu se specializează în doar câteva luni şi are nevoie de 3-4 ani pentru a oferi servicii de calitate.

O slujbă sigură

Costurile suportate de angajator nu vor fi pierdute întrucât clauzele contractuale prevăd ca elevul să lucreze cinci ani la cel care plăteşte şcolarizarea. Vega, Flora şi Balada sunt câteva hoteluri care s-au implicat în acest proiect.
Angajatul va cunoaşte tehnica de lucru în bucătărie, să înlăture risipa materiei prime, să lucreze igienic şi să facă economie la energia electrică. Calitatea este oferită şi de practica ce se poate face chiar în unitatea care urmează să îl angajeze pe cursant. Înscrierea costă 50 de lei, iar taxa de şcolarizare  este de 600 de lei pe lună indiferent de specilizare: bucătar, chelner sau camerist.

Elevilor li se poate asigura cazare şi masă. Pentru 50 de lei pe lună, băieţii pot sta la căminul liceului Emil Palade, iar fetele la cel de Chimie Alimentară. Pentru a păstra angajaţii pregătiţi sau să nu migreze în alte ţări pe timpul în care unitatea se află în extrasezon se intenţionează înfiinţarea unui centru de plasare a forţei de muncă în străinătate în aceste perioade, astfel încât să beneficieze de contracte între 1 octombrie şi 15 aprilie.

O iniţiativă, în viitorul apropiat, este înfiinţarea unei facultăţi de gastronomie şi turism la Constanţa . Discuţiile au fost purtate cu Ministerul Turismului şi cu cel al Educaţiei pentru a oferi o şansă de lansare pe litoral  a unor slujbe a căror performanţă lasă de dorit în ultimii ani.

Mai multe pentru tine:
Concedieri pe bandă rulantă la Arad, în industria auto. Sute de angajați disponibilizați: „s-au redus foarte mult comenzile”
Horoscop săptămâna 24-30 mai 2024. Patru zodii care își pot schimba destinul până la finalul lunii, dacă sunt atente la semne
Declarații de ultimă oră despre audierile de la DNA. Un fost general SRI a oferit informații amănunțite pentru anchetă
Florian Coldea, urmărit penal de DNA. Control judiciar pentru generalul Dumitru Dumbravă
24 mai: Mesajul „morse”, descoperirea lui Samuel Morse, cu care a fost inaugurată prima linie telegrafică din America
O instanță din Franța a ordonat lui X să plătească redevențe către mass-media pentru utilizarea materialelor acestora
Alex Dobrescu, declarații de dragoste pentru Cristina Cioran: „Este femeia vieții mele. Femeia pe care am iubit-o și pe care o iubesc cel mai mult în viața asta”
Biden a evitat să răspundă la întrebarea dacă SUA au dovezi ale crimelor de război israeliene
Statele Unite au anunțat lansarea, împreună cu UE, a unui mecanism de combatere a „propagandei ruse și chineze” în Balcani
Cine este și cum arată, de fapt, Carla’s Dreams, solistul acuzat că a urcat pe scenă drogat: „Avem toți uneori perioade mai complicate cu manifestări diverse”
Actorul român din Generația de Aur care, înainte să moară, le-a oferit tuturor o lecție: „Dacă ieși afară și te compari cu alții, vezi că sunt mulți Dumnezei în jurul tău”