Consiliul pentru Combaterea Discriminării: Nu a fost discriminare în cazul vloggerului refuzat la Kaufland Odorheiu Secuiesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cazul bărbatului din Cluj care ar fi fost refuzat să fie servit cu o porţie de mici la un supermarket Kaufland din Ordorehiu Secuiesc pe motiv că, spune el, nu ar fi vorbit în limba maghiară, nu se întrunesc elementele constitutive ale faptei de discriminare directă. Aşa a anunţat miercuri Consiliul pentru Combaterea Discriminării.

„Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, întrunit în şedinţa de soluţionare a petiţiilor în data de 06.09.2017, a soluţionat autosesizarea nr. 4A/2017, având ca obiect posibile fapte de discriminare aduse la cunoştinţa publicului prin difuzarea la data de 31 august 2017 - pe contul vloggerului cu numele „Miliţianul” de pe pagina de internet www.youtube.com  - unei înregistrari video în care se relatează refuzul accesului la serviciile oferite de magazinul Kaufland din Odorheiu Seuiesc, din cauza faptului că solicitantul este de naţionalitate română şi vorbeşte doar limba română”, anunţă într-un comunicat CNCD.

În continuare, oficialii Consiliului susţin că în urma anchetei au constatat că autorul filmului nu a respectat regulile de etică ale testării ce ţin de corectitudinea dovezilor. „Prin publicarea filmului testării s-a generat în societate o instigare la ură pe criteriul apartenenţei etnice, săvârşită prin răspândirea unor informaţii incomplete sau false”, susţin cei de la CNCD.

În plus, aceştia arată că în acest caz, nu se întrunesc elementele constitutive ale faptei de discriminare direct. „Nu există un tratament diferenţiat şi un raport de cauzalitate între criteriul invocat şi fapta”, spun autorităţile.

Raportat la cele constatate, Colegiul director a hotărât în unanimitate următoarele:

1. fapta prezentată prin filmul din speţă nu întruneşte elementele constitutive ale discriminării directe, lipseşte tratamentul diferenţiat şi nu există un raport de cauzalitate între criteriul invocat şi fapta;

2. condamnă public orice comportament de incitare la ură pe criteriul apartenenţei etnice, săvârşită prin răspândirea de informaţii incomplete sau false, prin exploatarea prejudecăţilor din societatea din România, având ca scop sau efect tensionarea relaţiilor interetnice;

3. recomandă părţii reclamate şi tuturor agenţilor economici să adopte măsuri pentru a asigura cunoaşterea limbii oficiale a statului la un nivel rezonabil de către angajaţii care au în fişa postului sarcini ce ţin de deservirea clienţilor;

4. se va comunica o copie a hotărârii părţii reclamate.”, încheie Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
6 mirosuri care trădează o casă modestă