Consecinţele deciziei judecătorilor constituţionali: Localizarea şi prinderea fugarilor, îngreunată după ce SRI nu mai poate face interceptări şi filaje

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Localizarea, filarea, interceptarea şi prinderea urmăriţilor internaţional care se ascund în România, făcute până acum cu sprijinul SRI, ar putea fi îngreunate în urma deciziei Curţii Constituţionale.

Aceste atribuţii ar putea fi preluate de Direcţia Operaţiuni Speciale, care însă se va ocupa şi de supravegherea tehnică în dosarele penale, potrivit unor surse judiciare citate de news.ro.
Astfel, jumătate din mandatele europene de arestare sau din cererile de extrădare cu spaţiu non-UE, precum Statele Unite ale Americii, China, ţările arabe, respectiv de ordinul zecilor, au fost puse în executare, până la decizia Curţii Constituţionale, de către Serviciul Român de Informaţii şi Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă.

”În lumina deciziei CCR, sprijinul tehnic va fi transferat către Direcţia Operaţiuni Speciale din IGPR, care urmează să se ocupe de tot ceea înseamnă mandate de supraveghere tehnică, precum interceptări, înregistrări în mediu ambiental, filaje sau localizare, ce vor fi absolut necesare în aducerea la îndeplinire a acestor solicitări de extrădare", au precizat sursele citate.

Acţiunile pentru prinderea fugarilor care se ascund în România ar putea fi însă întârziate dacă dacă serviciul angrenat în operaţiune nu deţine echipamentele necesare şi personal suficient efectuării unor astfel de operaţiuni.

”În cazul persoanelor de naţionalitate română şi străină condamnate definitiv de instanţe româneşti, aceleaşi măsuri tehnice speciale sunt aplicabile în vederea localizării şi prinderii lor pentru aducerea la îndeplinire a mandatelor de executare emise de instanţe”, mai spun sursele citate.
 

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein