Conducerea Camerei a refuzat o moţiune a Opoziţiei pentru că în titlu apărea PDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, în care Puterea are majoritatea, a decis să restituie iniţiatorilor moţiunea simplă pe tema etnobotanicelor,  intitulată "PDL - partidul drogurilor libere". Explicaţia: în titlu apare numele unui partid.

Argumentul invocat de reprezentanţii PDL, UNPR şi UDMR pentru neînregistrarea moţiunii a fost că acela că textul conţine în titlu cuvântul “PDL”, încălcând astfel prevederile regulamentare potrivit cărora numele unui partid nu poate fi folosit în titlul unei moţiuni. Secretarul Camerei Deputaţilor Dumitru Pardău a declarat, după şedinţa conducerii Camerei, că moţiunea simplă nu respectă articolul 158 din Regulamentul Camerei, care "prevede clar ce trebuie să conţină sau cu ce obiect trebuie să vină o moţiune simplă". Numai că nicăieri în Regulamentul Camerei Deputaţilor nu se prevede că în titlul unei moţiuni nu poate apărea denumirea unui partid. Iar la primul alineat din articolul 158 se spune: “Moţiunea simplă poate fi iniţiată de cel puţin 50 de deputaţi şi exprimă poziţia acestora într-o anumită problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă care a făcut obiectul unei interpelări.”

Textul a fost înapoiat iniţiatorilor, 140 de deputaţi PSD şi PNL, aceştia urmând să decidă dacă optează pentru un alt titlu sau dacă depun o altă moţiune.

Liderul deputaţilor PSD Mircea Duşa a declarat că, prin acest vot, Biroul Permanent a respins, de fapt, moţiunea simplă privind etnobotanicele iniţiată de PSD şi PNL, iar decizia este fără precedent în istoria ultimilor 20 de ani de parlamentarism. Social-democraţii au de gând să schimbe titlu moţiunii şi să o redepună la Biroul Permanent săptămâna viitoare.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online