Condamnare record: 18 ani de închisoare pentru crimă sub influenţa etnobotanicelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„După ce am consumat etnobotanice, am avut senzaţia că m-am transformat într-o «entitate». Eram pe fondul acestei stări speciale”", a fost scuza lui George Drilea.  

George Drilea (22 de ani) a fost condamnat la 18 ani de închisoare, de Tribunalul Bucureşti, pentru uciderea prietenei sale, Alexandra Ciauşu (22 de ani). „Am făcut crima după ce am consumat etnobotanice”, a fost scuza tânărului. George Drilea trebuie să mai plătească părinţilor prietenei sale despăgubiri de 220.000 de lei,  aproximativ 50.000 de euro, din care 30.000 de lei- despăgubiri materiale şi 190.000 de lei- daune morale.

„Copilul meu a omorât, a înjunghiat-o pe prietenă”

„Copilul meu a omorât-o pe prietena lui... sau nu ştiu dacă e moartă", „Doamne, ce ai făcut, copilul meu?",  „Copilul meu a omorât, a înjunghiat-o pe prietenă. E aici întinsă.", „Ce ai făcut, mă, tată, mă? De ce ai făcut treaba asta, mă?", era apelul disperat, la 112, în dupămasa zilei de 21 octombrie 2010, făcut de tatăl lui George Drilea. Părinţii acestuia s-au întors la domiciliul lor, care se transformase în scena unei crime.

„Am vrut să mă sinucid, iar Alexandra a vrut să mă oprească", a fost singurul răspuns pe care tânărul l-a dat înainte să leşine. În apartamentul din Berceni, poliţiştii au găsit-o pe Alexandra Ciauşu (21 de ani) întinsă pe jos în dormitor, complet dezbrăcată, inertă şi plină de sânge, iar pe pat era George Drilea, în chiloţi, plin de sânge şi cu tăieturi de cuţit pe abdomen. Tânăra era lovită în zona buzelor, a braţelor şi a toracelor.

Plicul de „Magic” şi urme de alcool

Audiat la Parchetul Capitalei, George Drilea nu şi-a amintit detaliile crimei pe care a comis-o. El a  dat vina pe un plic de „Magic"- din categoria etnobotanicelor, consumat împreună cu prietena sa. „Ne-am certat din cauza unor SMS-uri primite de ea. Ne-am îmbrâncit reciproc, iar la un moment dat mi-am dat seama că sunt  pe podea, rănit, iar Alexandra este lângă mine, fără cunoştinţă  şi plină de sânge", a povestit George.

Analiza toxicologică a INML a relevat urme de alcool etilic şi lidocaină. Raportul psihiatric în acest caz a arătat că George prezintă o tulburare de personalitate de tip instabil-impulsiv, este fost consumator de droguri, păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a consecinţelor faptelor sale şi are discernământul păstrat în raport cu această crimă.

Înainte de crimă a încercat să se sinucidă

Criminaliştii au mai descoperit că,  la 30 septembrie 2010, George a încercat să se sinucidă. Medicii de la Spitalul „Bagdasar Arseni"din Bucureşti au stabilit atunci diagnosticul de „tentativă de suicid, ingestie de alcool şi de etnobotanice".

Decizia de condamnare a fost luată de Tribunalul Bucureşti, dar George Drilea a contestat-o la Curtea de Apel Bucureşti. Tânărul este arestat preventiv din data de 3 noiembrie 2010.

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”