Cod galben de ninsori şi ploi din această noapte până mâine la ora 18.00

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ninsorile revin în ţară

Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/ a emis, vineri, o nouă avertizare meteo de Cod Galben pentru ploi, valabil pentru 25 de judeţe din nord-est, centru şi sud-vest.

UPDATE Hidrologii au emis o avertiyare de Cod Galben pentru sudul şi estul ţării Avertizarea a intrat în vigoare de azi, la ora 14.00 şi e valabilă până duminică la ora 16.00 Toate porturile din judeţul Constanţa au fost închise din cauza vremii.

Citiţi şi:

O nouă avertizare Cod Galben: ploi abundente şi lapoviţă la sfârşit de săptămână

Craiova: Un nou cod galben în Oltenia timp de 18 ore

Codul galben intră în vigoare din această seara la ora 00.00 şi va ţine până pe 13 februarie, ora 18.00. În sud-vestul, nord-estul ţării şi în zona de munte. va ninge, iar în restul judeţelor atenţionate vor predomina ploile, cantităţile de apă urmând a depăşi local 25 litri/mp şi, izolat, 35 litri/mp.

Pe alocuri, vor exista condiţii de polei, iar, temporar, vântul va avea intensificări susţinute viscolind ninsoarea, mai ales în zona montană.

În sudul şi estul Munteniei, inclusiv Bucureşti, precum şi în Dobrogea, se anunţă ploi şi intensificări ale vântului. Cantităţile de apă pot depăşi 15l/mp.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară