Coaliţia PDL-PSD dezbate majorarea pensiilor şi salariilor mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii PDL şi PSD se întâlnesc în această dimineaţă, la Senat, în şedinţa conducerii coaliţiei, pentru a discuta proiectul bugetului de stat pe 2009, una dintre problemele analizate fiind majorarea pensiilor şi salariilor mici începând cu această primăvară.

Conducerile PDL şi PSD se reunesc, la ora 9.00, în biroul preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, pentru a dezbate proiectul legii bugetului de stat pe anul 2009, precum şi măsurile sociale prevăzute de Cabinetul Boc în acest an.

Printre subiectele discutate va fi şi cel al majorării salariilor şi pensiilor mici cu un procent mai mare în comparaţie cu cei care au pensii şi salarii mult peste medie, care vor beneficia de o mărire ponderată.

Majorarea pensiilor şi salariilor ar putea fi iniţiată chiar din această primăvară. Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat vineri că social-democraţii intenţionează să propună o majorare a pensiilor şi salariilor mici din educaţie, începând cu 1 martie.

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă seară, pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, că principala grijă a Guvernului va fi, în perioada următoare, asigurarea dezvoltării economice şi protejarea "celor mai loviţi de greutăţile vremii" - cei cu salarii şi pensii mici.

Proiectul bugetului de stat pe anul 2009 urmează să fie aprobat în şedinţa de Guvern de joi.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă