CNSAS pentru a patra oară: Traian Băsescu nu a colaborat cu Securitatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traian Băsescu nu a colaborat cu Securitatea, a concluzionat Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), după ce a analizat noi documente descoperite în arhivele instituţiei, documente ce nu fuseseră verificate până acum. Astfel, Consiliul a emis o nouă adeverinţă (a patra) potrivit căreia Băsescu nu a fost lucrător sau colaborator al fostei Securităţi.

Adeverinţa a fost publicată pe site joi, fiind emisă de CNSAS în 22 octombrie 2013.

Verificarea preşedintelui Traian Băsescu a fost făcută în urma unei cereri din 5 decembrie 2012 a cotidianului Ring, se arată în conţinutul documentului.

În cadrul ultimei verificări, în urma căreia a fost eliberată adeverinţa din 22 octombrie 2013, au fost identificate noi documente în două dosare care nu mai fuseseră procesate.

Astfel, într-un dosar de 86 de file, al cărui titular este W.R., a fost găsită, la filele 2 - 4, o notă olograf, înregistrată la data de 6 iulie 1988 şi atribuită de ofiţerul care a înregistrat-o lui Traian B. 

Totodată, nota este atribuită prin coroborare reprezentantului Navrom în Belgia şi Olanda. În cuprinsul notei sunt consemnate tratativele duse în cursul lunii mai 1988 de reprezentantul Navrom cu firma G.

În celălalt dosar, de 26 de volume, ce conţine documente privind supravegherea informativă a întreprinderilor româneşti şi străine care desfăşurau activităţi de import-export în Portul Constanţa, în volumul 21, la filele 334 - 335, a fost identificată o altă notă informativă, dactilografiată, înregistrată pe numele "Traian", la data de 25 septembrie 1989. În cuprinsul acesteia, se explică acţiunile întreprinse pe piaţa de navlosire în cursul anului 1989.

"Documentele citate în cuprinsul prezentei adeverinţe se referă la aspecte economice şi comerciale specifice postului ocupat la Narom, şi nu fac referire la activităţi sau atitudini «potrivnice regimului totalitar comunist». 

De asemenea, din conţinutul documentelor citate, nu rezultă că persoana verificată ar fi vizat «îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului»", se arată în adeverinţă.

CNSAS a mai emis în 2002, 2004 şi 2006 decizii potrivit cărora Traian Băsescu nu a fost agent/ colaborator al Securităţii ca poliţie politică, decizia din 2006 fiind menţinută şi în 2009, ca urmare a verificărilor făcute cu ocazia alegerilor prezidenţiale.

Cine poate fi numit colaborator al Securtităţii

Lucrător al Securităţii este "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioadă 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste", potrivit ordonanţei.

Colaborator al Securităţii este "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului", conform aceluiaşi act normativ.

Ştire în curs de actualizare.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă