Ciuhandu îl trimite pe directorul de la Urbanism la Comisia de disciplină
0verificare a publicităţii stradale şi el însuşi."Recunosc în mod public că nu mă mulţumeşte modul în care funcţionează acest sector şi am simţit în permanenţă că în spatele
verificare a publicităţii stradale şi el însuşi.
"Recunosc în mod public că nu mă mulţumeşte modul în care funcţionează acest sector şi am simţit în permanenţă că în spatele justificărilor se ascundea, de fapt, o rezistenţă la schimbare, o lipsă de implicare şi de asumare a responsabilităţii şi, de ce nu, interese personale sau de grup", a spus primarul Timişoarei. "Anul 2004 a fost cel în care situaţia a scăpat de sub control", a declarat Ciuhandu, făcând referire la panourile publicitare electorale care au invadat oraşul. "Apogeul dezordinii în domeniul publicităţii a fost noiembrie 2004, când peste tot erau tot felul de bannere afişate, panouri puse pe domeniul public, pe trotuare, o mizerie de nedescris. În primele zile ale lui decembrie 2004 am eliminat toate acele lucruri de pe domeniul public şi mi-am făcut duşmani", a completat acesta. "Sub aspectul responsabilităţilor din instituţie, evident că Direcţia de urbanism este prima care răspunde de aspectul oraşului sub aspect urbanistic, de sancţionarea contravenţională şi demolarea construcţiilor ilegale, inclusiv publicitare", a declarat Ciuhandu. Primarul a declarat că, în viitoarea organigamă, va transfera responsabilităţile de urmărire a publicităţii către Direcţia de patrimoniu. Măsurile nu se opresc însă aici. Ciuhandu a declarat că va transmite Comisiei de disciplină propunerea de destituire a directorului Direcţiei de urbanism.
Prejudiciu la buget
Cercetările comisiei au dus la concluzia că în acest domeniu "s-a evidenţiat un management defectuos", principala responsabilitate revenindu-le directorului Direcţiei de urbanism, Radu Radoslav, şi viceprimarului care răspunde direct de coordonarea direcţiei, Dorel Borza. "Politica urmată de conducerea Direcţiei de urbanism în domeniul publicităţii a dus la prejudicierea bugetului Consiliului Local al Municipiului Timişoara de o sursă semnificativă de venituri", se arată în raportul comisiei.