Cinci organizaţii îi solicită premierului Orban demiterea lui Bogdan Despescu, acuzat de plagiat, de la vârful Ministerului de Interne

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Potrivit unei anchete publicate de PressOne, Bogdan Despescu ar fi palgiat 150 de pagini din teza de doctorat  FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Cinci organizaţii civice i-au transmis, marţi, premierului Ludovic Orban o scrisoare deschisă în care îi solicită demiterea lui Bogdan Despescu din funcţia de secretar de stat al MAI, după dezvăluirile din presă privind faptul că doctoratul acestuia ar fi plagiat, şi să ia măsuri concrete pentru oprirea „fabricii de impostură din universităţi”, transmite Agerpres.

Scrisoarea este semnată de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Centrul pentru Resurse Civice (CRC), Centrul Raţiu pentru Democraţie, Consiliul Tineretului din România (CTR) şi Societatea Academică din România (SAR).

Organizaţiile reamintesc că în programul votat în Parlament care i-a adus la guvernare pe liberali, două măsuri vizau „recredibilizarea studiilor doctorale şi dezvoltarea activităţilor de cercetare prin implicarea specialiştilor din ţară şi din străinătate pentru eliminarea culturii plagiatului şi creşterea calităţii, conform standardelor internaţionale”, respectiv „demararea imediată a evaluării şcolilor doctorale, pe baza metodologiei agreate cu ARACIS şi Consiliul Naţional al Rectorilor”.

„Săptămâna trecută, colega noastră Emilia Şercan a publicat o analiză în PressOne prin care a demonstrat cum numărul 2 din Ministerul de Interne, chestorul Bogdan Despescu, numit chiar de dumneavoastră prin Decizia 471 din 29 noiembrie 2019, a plagiat peste 150 de pagini din teza sa de doctorat”, se arată în scrisoare.

Potrivit semnatarilor, „recordul lui Despescu este cvadruplul plagiat, fostul şef al poliţiştilor din România stabilind performanţa academică de a plagia de patru ori, în pagini diferite ale tezei sale, acelaşi segment de text dintr-un studiu al Societăţii Academice din România”.

„Vă solicităm să îl demiteţi pe acesta din funcţia de secretar de stat al MAI. Fiecare zi care trece cu Bogdan Despescu la vârful MAI înseamnă bani publici irosiţi plătiţi pentru sporul de doctorat pe care îl primeşte pentru lucrarea sa plagiată. De asemenea, vă rugăm să luaţi măsuri concrete pentru oprirea fabricii de impostură din universităţi. Un punct de plecare pot fi recomandările noastre din Raportul integrităţii universitare din România, document conceput şi lansat ca urmare a eforturilor Coaliţiei pentru Universităţi Curate (CUC). În acest sens, semnatarii prezentei ne exprimăm disponibilitatea de a participa la o discuţie radicală şi necesară despre cum putem pune capăt fenomenului diplomelor false şi automat să aducem mai multă integritate în mediul academic, de preferat împreună cu doamna ministru al Educaţiei şi Cercetării şi domnul preşedinte al Academiei Române”, se mai arată în scrisoarea deschisă adresată premierului Orban.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine