Cinci curse aeriene cu destinaţia Grecia au fost anulate pe Aeroportul Henri Coandă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cursele spre Grecia de pe Otopeni au fost anulate

Cinci curse aeriene cu destinaţia Grecia au fost anulate, miercuri, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, din cauza grevei care afectează transporturile aeriene din Grecia.

"Sunt anulate cinci curse către Grecia. Trei curse sunt ale companiei TAROM, din care două către Atena şi una către Salonic, şi două curse sunt ale companiei Olympic Airways către capitala Greciei", a declarat Valentin Iordache, purtător de cuvânt al Companiei Aeroporturilor Bucureşti, citat de Agerpres.

Întregul sector public din Grecia este paralizat miercuri din cauză că funcţionarii publici se află într-o grevă generală de 24 de ore, în semn de protest faţă de cele mai aspre măsuri de austeritate aplicate de guvern în încercarea de a evita intrarea în faliment, transmite AP. Controlorii de trafic aerian s-au alăturat grevei ţinând la sol toate zborurile din şi către Grecia.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați