Chirugul Mircea Beuran a fost achitat definitiv în dosarul în care era acuzat că a primit mită

0
Publicat:

Chirurgul Mircea Beuran a fost achitat definitiv în dosarul în care era acuzat că a primit mită 10.000 de euro, potrivit deciziei Curții de Apel București care a respins apelul DNA miercuri, 5 iulie.

Foto: Arhivă / Inquam Photos / Octav Ganea

„Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 233 din data de 17.11.2022, pronunţate de Tribunalul Giurgiu – Secţia penală, în dosarul nr. 9606/3/2020. Constata că inculpatul a fost reținut pe o perioadă de 24 ore, începând de la data de 13.02.2020, ora 20:00, până la data de 14.02.2020, ora 20:00 și arestat la domiciliu de la data de 14.02.2020 până la data de 12.03.2020. În temeiul art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului rămân în sarcina statului. Definitivă“, au precizat judecătorii Curții de Apel.

Tribunalul Giurgiu a depus achitarea medicului Mircea Beuran pe 17 noiembrie 2022.

Acuzațiile

Chirurgul a fost pus sub acuzare pentru luare de mită în 2020. Un medic din București l-a reclamat că a primit 10.000 de euro mită în 2018 în schimbul unui post de asistent universitar în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD).

„În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea, în calităţile menţionate mai sus, ar fi primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din Bucureşti (martor în cauză), bani şi bunuri în valoare de peste 10.000 de euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu", se arăta în rechizitoriu.

În cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, până la concurenţa sumei de 10.007,5 euro, asupra unui cont bancar aparţinând lui Mircea Beuran.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză, apoi a fost mutat la Giurgiu. 

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală