Ceauşescu şi poporul, varianta 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Ceauşescu a fumat şi a tăcut. FOTO: Cristian Delcea

Valentin Ceauşescu, fiul cel mare al fostului dictator Nicolae Ceauşescu, a fost prezent, joi, la înmormântarea avocatei Paula Iacob. Cei peste 100 de oameni aflaţi în Cimitirul Bellu l-au întâmpinat cu căldură.

La aproape 26 de ani de la căderea comunismului, România priveşte înapoi cu tristeţe. Dovadă stau sondajele în care oamenii trecuţi de 50 de ani plâng după regimul comunist şi după Nicolae Ceauşescu. Cei care nu cred în sondaje s-ar fi convins, joi, în Cimitirul Bellu, din Bucureşti, că românii încă respiră comunism.

La înmormântarea avocatei Paula Iacob şi-a făcut apariţia Valentin Ceauşescu, fiul cel mare al lui Nicolae şi Elena Ceauşescu. Valentin este un personaj scump la vedere şi zgârcit în apariţii publice. Cu toate acestea, cei peste 100 de oameni prezenţi la funeraliile Paulei Iacob l-au întâmpinat cu căldură şi entuziasm. Mulţimea a fremătat pentru a ajunge cât mai aproape de Valentin. Câţiva norocoşi au reuşit şi i-au povestit acestuia întâmplări frumoase din comunism şi dezamăgiri din capitalism. Un bătrân care cunoştea pasiunea lui Valentin pentru fotbal a cerut un pronostic pentru meciul România – Finlanda. Cei care n-au putut să ajungă în preajma fiului cel mare al Ceauşeştilor au comentat de pe margine. „Seamănă cu ea!“. „N-are cum, se ştie că Valentin a fost înfiat“. „Aşa e, el e şi altă fire de om, nu vedeţi? E făcut din altă plămădeală“. „Dacă ar inventa ăştia învierea, l-am pupa şi-n cur pe tac’su!“.

Securitatea lui Ceauşescu, varianta 2015

TĂCEREA LUI VALENTIN

Valentin Ceauşescu a venit la înmormântarea Paulei Iacob întrucât avocata a fost o apropiată a familiei sale. În urmă cu 25 de ani, ea l-a reprezentat pe Nicu Ceauşescu, mezinul familiei, în procesul în care era acuzat de genocid. Valentin a ajuns la Cimitirul Bellu cu câteva minute înainte de începerea slujbei de înmormântare. El a fost nevoit să se lupte aproape corp la corp cu ziariştii care încercau să-i smulgă o declaraţie. N-a fost nicio declaraţie. Valentin a ajuns cu greu pe scările capelei de la Bellu şi, protejat de un cordon de agenţi de securitate, a fumat câteva ţigări în aşteptarea începerii slujbei. Vizibil iritat de faptul că toţi ochii erau aţintiţi asupra sa, el a butonat un telefon Nokia – modelul pe care îl primeşti cadou la cel mai ieftin abonament – şi i-a aprobat îngăduitor din cap pe cei care îi vorbeau.

Oamenii au stat şi s-au uitat la Valentin

„Săracul, e transpirat tot – chibiţau oamenii – îi e frică că poate se repede vreun nebun la el“. La finalul slujbei, Valentin Ceauşescu s-a făcut nevăzut, profitând de zarva iscată în momentul scoaterii sicriului din capelă. În urma sa, mulţimea a plecat să o conducă pe ultimul drum pe Paula Iacob. Tristeţea momentului a fost deturnată într-un mod ciudat. Se lăsa seara şi oamenii plângeau mai mult pentru tinereţea lor, pentru anii ’70, când Nicu şi Valentin erau tineri şi frumoşi, pentru amintirile cu Paula ieşind din tribunal şi încălecând pe motocicletă. Acum s-a ales praful, au rezumat pensionarii un sfert de veac de istorie.

O ÎNMORMÂNTARE COLORATĂ

Paula Iacob a fost înmormântată spre seară. Trebuia să se întâmple la ora 14.00, dar apropiaţii ei au vrut ca slujba să fie oficiată de un vicar desemnat de Patriarhul Daniel. Cum vicarul a avut treabă până către ora 16.00, înmormântarea s-a decalat cu două ore. A fost timp berechet pentru ca Marius Marinescu, vicepreşedintele Partidului România Mare, să intre în direct la toate televiziunile. A repetat de zeci de ori ultima dorinţă a Paulei Iacob, a povestit de tot atâtea ori ce femeie de viaţă a fost. Cameramanii făceau pariuri despre ce va spune în următoarea frază: „Da, frate, spune aceleaşi lucruri de două zile. Identic, le-am învăţat pe dinafară“. Gheorghe Turda a venit şi el. Îndurerat şi el. A spus că Paula era o teribilă cântăreaţă şi plănuiseră să înregistreze împreună un album cu „evergreenuri“ franţuzeşti.

Aspectul de carnaval al înmormântării a fost completat de prezenţa câtorva pacienţi ai Ruxandrei Iacob, fiica defunctei. Între aceştia, a ieşit în evidenţă mai ales un bătrân cu părul vopsit în vişiniu. Ruxandra Iacob este un reputat medic psihiatru.

Bărbatul spune că a combinat mai multe nuanţe pentru a obţine o vopsea de păr care să se potrivească atât cu sacoul cât şi cu ochelarii. El a venit să-i aducă un ultim omagiu Paulei Iacob.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul