CCR va discuta pe 17 septembrie propunerea de revizuire a Constituţiei în privinţa redefinirii familiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională va discuta în 17 septembrie proiectul legislativ de revizuire a Constituţiei adoptat marţi de Senat, în calitate de for decizional, şi care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, au declarat, miercuri seară, pentru News.ro, surse din CCR.

Fiind vorba despre un proiect de modificare a Constituţiei, CCR s-a autosesizat şi va lua în discuţie iniţiativa legislativă în şedinţa de plen din 17 septembrie, au precizat sursele citate.

Potrivit articolului 146 din Constituţie, Curtea Constituţională are următoarele atribuţii: se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor la sesizarea preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor legislative de modificare a Constituţiei.

Proiectul legislativ: „Familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie“

Plenul Senatului, în calitate de for decizional, a adoptat marţi, cu 107 voturi „pentru“, 13 voturi „împotrivă“ şi şapte abţineri, proiectul legislativ care îşi propune revizuirea articolului 48 din Constituţie, în sensul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent.

Liderii grupurilor ALDE şi UDMR au spus că fiecare dintre senatorii lor vor vota după cum le dictează conştiinţa, PNL şi PSD au spus că susţin proiectul, iar USR s-a declarat împotriva modificărilor.

„Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor“, se arată în propunerea de modificare a art. 48 alin. (1) din Constituţia României. De asemenea, o altă modificare introduce la acelaşi articol un nou articol II, cu următorul text: „Revizuirea Constituţiei se supune aprobării prin referendum, organizat potrivit dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din Constiuţia României, republicată“.

Referendumul privind redefinirea familiei va avea loc pe 7 octombrie

Referendumul privind redefinirea familiei în Constituţie va avea loc în 7 octombrie, a anunţat liderul PSD, Liviu Dragnea. „În primul rând, am dat un vot în Comitetul Executiv de susţinere a acestui obiectiv şi am stabilit care să fie data la care să aibă loc referendum şi s-a stabilit pentru 7 octombrie“, a declarat Liviu Dragnea la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Coaliţia pentru Familie a strâns trei milioane de semnături, pe care le-a depus la Senat alături de propunerea de revizuire a Constituţiei privind definiţia familiei prin care se cere modificarea articolul 48, alineatul 1, care se referă la definiţia familiei. În actuala formă, acesta prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi“, însă semnatarii iniţiativei vor ca definiţia să fie schimbată pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex.

Potrivit articolului 151 al legii fundamentale, proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat în 6 iulie legea de modificare a Legii referendumului, după ce a cerut reexaminarea ei în Parlament şi a sesizat şi Curtea Constituţională, însă CCR a respins ca inadmisibilă sesizarea şefului statului.

Potrivit textului legii, „cetăţenii sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută în Constituţie, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţa publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia şi data referendumului“.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie