Cazul Gorbunov a scos la iveală un sistem bolnav

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazul lui Serghei Gorbunov a adus-o în prin plan pe judecătoarea Maria Nicola, cea care a dispus eliberarea acestuia, după cum comentează invitaţii emisiunii Realitatea te priveşte de aseară.

Magistratul are numeroase plângeri la CSM, făcute chiar de către colegi privind comportamentul său agresiv. Maria Nicola este acuzată că se poartă foarte urât la serviciu. Mai mult, chiar a bătut o grefieră în urmă cu câţiva ani.

Unul dintre vecinii judecătoarei Maria Nicola a declarat la Realitatea te priveşte că în urmă cu două săptămâni a auzit nişte zgomote înfiorătoare din apartamentul judecătoarei. " Noi îl auzeam cum îl bătea de când era mic. Acum două săptămâni pe la ora unu noaptea a fost un scandal, cu lucruri sparte cu tot. Apoi a venit salvarea, apoi au venit şi nouă poliţişti", a mai spus vecinul judecătoarei în cadrul emisiunii de aseară.

Maria Nicola a fost pe punctul de a-şi pierde copilul pe motiv că îl maltrata. Reprezentanţii protecţiei copilului au făcut plângere în instanţă, dar judecătorii craioveni, colegi ai Mariei Nicola, au hotărât că micuţul trebuie integrat în familie şi nu dus într-un centru de plasament.

Unul dintre vecinii judecătoarei Maria Nicola a declarat la Realitatea te priveşte că în urmă cu două săptămâni a auzit nişte zgomote înfiorătoare din apartamentul judecătoarei. " Noi îl auzeam cum îl bătea de când era mic. Acum două săptămâni pe la ora unu noaptea a fost un scandal, cu lucruri sparte cu tot. Apoi a venit salvarea, apoi au venit şi nouă poliţişti", a mai spus vecinul judecătoarei.

Poliţia de la Secţia 3 Craiova a confirmat că o echipă de poliţişti şi o echipă SMURD s-au deplasat la locuinţa judecătoarei după ce aceasta a solicitat ajutorul medicilor, pe motiv că fiul său era agitat.

Pe de altă parte, unul dintre vecini a depus o plângere împotriva judecătoarei, pentru distrugere şi ameninţare, deoarece acesta susţine că judecătoarea Maria Nicola i-a spart uşa şi a proferat ameninţări la adresa acestuia. Dosarul în acest caz este anchetat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Serghei Gorbunov a depus în ianuarie 2008 două cereri de încetare a pedepsei din motive medicale. Prima este depusă pe 10 ianuarie şi judecată de Tribunal Dolj care pe 25 martie o respinge şi decide că Gorbunov se poate trata de glaucom în spital sub pază. Gorbunov face recurs, acesta se judecă la Curtea de Apel Craiova pe 29 august, dată la care basarabeanul se afla deja în libertate. Asta deoarece, acelaşi Tribunal Dolj i-a acceptat cea de-a doua cerere, depusă pe 15 ianuarie 2008. În urma deciziei magistraţilor, Gorbunov este eliberat pe 5 mai.

Un martor ocular la jaful armat de la Braşov a declarat că a văzut atacatorul care "avea înălţimea între 1,60 şi 1,70, nu şiu exact, că nu l-am măsurat, avea o căciulă mare în cap şi avea şi o cagulă".

Pe de altă parte, patronul casei de schimb valutar din Braşov, Valentin Candidatu, a declarat la Realitatea te priveşte că în geanta pe care a luat-o criminalul nu erau 400 de mii de euro, aşa cum s-a vehiculat până acum. "Erau 2,500 de bancnote de un leu, 3 mii şi ceva de bancnote de 5 lei şi 2,500 de bancnote de câte 10 lei,iar restul erau bancnote de 50 de lei. Vâ închipuiţi cât de grea este o genată din asta? Categoric însă, nu era vorba de 400 de mii de euro" a mai spus Valentin Candidatu.

Principalul suspect, Serghei Gorbunov, a fost reţinut de poliţişti sâmbătă împreună cu un alt bărbat - Adrian Marius Berceanu - cu care se afla la un supermarket din Braşov. Berceanu a fost lăsat, însă, să plece de anchetatori, deoarece nu au găsit indicii care să dovedească faptul că ar fi luat parte la atac.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Zodia care va avea noroc triplu la bani, carieră și în iubire, din aprilie. Ce nativ va avea parte de tot ce a visat vreodată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”