Cătălin Predoiu cere Secţiei speciale şi DNA statisticile privind numărul dosarelor în care sunt vizaţi magistraţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Catalin Predoiu - FOTO Eduard Enea

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a solicitat Secţiei speciale şi DNA statisticile privind numărul dosarelor de corupţie în care sunt vizaţi magistraţi, anunţă Ministerul Justiţiei într-un comunicat de presă.

Ministrul Predoiu a avut luni o întâlnire cu procurorul general interimar Bogdan Licu şi cu procurorul-şef interimar al DNA, Călin Nistor, pe tema statisticilor judiciare deţinute de cele două instituţii privind dosarele de corupţie în care au fost implicaţi magistraţi, instrumentate de Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), respectiv DNA.

„În calitate de Ministru al Justiţiei, voi analiza statisticile pe care le-am solicitat de la PICCJ şi DNA privind numărul dosarelor instrumentate de SIIJ, respectiv DNA, în care au fost implicaţi magistraţi. Orice document de politici publice pe care ministerul l-ar putea emite în perioada următoare, va fi fundamentat pe baza unei analize riguroase a situaţiei reale din teren. Ministerul Justiţiei îşi va fundamenta toate deciziile de politică publică, inclusiv cele privind politica penală dar şi iniţiativele legislative, pe baza datelor şi cifrelor concrete, fără să fie influenţat de percepţiile publice vehiculate pe o temă sau alta”, a declarat Cătălin Predoiu, la finalul întâlnirii, citat în comunicat.

Ministerul Justiţiei îşi va continua progresiv consultările pentru a identifica, împreună cu partenerii instituţionali, cele mai bune soluţii pentru crizele care afectează, în prezent, Justiţia. De asemenea, ministrul va consulta şi evaluările interne din cadrul aparatului ministerului, serios afectat de politica de resurse umane aplicată în perioada 2016 – 2019, se mai arată în comunicat.

La preluarea portofoliului de la Justiţie, actualul ministru a spus referitor la blocajul din CSM pe numirea Adinei Florea la conducerea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ), că Ana Birchall a avut o poziţie bună pe acest subiect.

„Vom merge pe o intervenţie în Parlament, pe proiect de lege, von discuta pe legile justiţiei, dar eu sper că vom avea o reacţie rezonabilă în Parlament. Există în sistemul judiciar o tensiune enormă faţă de această Secţie specială. Sunt magistraţi care reclamă desfiinţarea ei peste noapte, dacă vreţi, sunt magistraţi, mai puţini, care spun că este o reparaţie. Eu sunt gata să înţeleg raţiunea pentru care s-a gândit o reparaţie, dar, pe bază de studiu, să vedem despre ce e vorba. În orice caz, nu pot rămâne lucrurile astfel. Noi începem să lucrăm în Parlament şi aşteptăm o reacţie responsabilă din partea Parlamentului. În cadrul fostei majorităţi devenită minoritate, s-au mai schimbat minţile în ultima perioadă şi eu sunt încrezător că vom găsi un răspuns raţional în Parlament", a declarat acesta.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani