Carmen Dan, despre intenţia de modificare a Legii adunărilor publice: Avem proteste bine organizate fără organizatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat că va iniţia un proiect pentru actualizarea legii adunărilor publice, care "este foarte veche şi nu mai corespunde nevoilor şi realităţii".

Ministrul spune însă că nu a sugerat ca prevederile Legii 60/1991 privind adunările publice să fie modificate în aşa fel încât să fie îngrădite drepturile şi libertăţile cetăţenilor, ci doar să fie actualizate şi să fie puse în concordanţă cu realitatea. 

Carmen Dan a atras atenţia au loc proteste bine organizate, dar fără organizatori, anunţate cu mult timp înainte, însă fără să fie asumate, desfăşurate în zone care nu sunt stabilite şi reglementate de lege.

„Nu ministrul este cel care dispune ce text din Legea 60 să fie modificat, ci am spus că va fi rezultatul unei analize a specialiştilor. Dar vedem cu toţii şi putem constata că avem proteste foarte bine organizate fără organizatori, avem proteste anunţate cu mult timp înainte fără să fie asumate, avem proteste care se desfăşoară în locuri care nu sunt stabilite şi reglementate de lege”, a declarat, joi, ministrul de Interne Carmen Dan.

Ea a adăugat că ideea sa nu este de a modifica prevederile Legii 60 astfel încât să fie îngrădite drepturile şi libertăţile cetăţenilor, ci doar să fie puse în concordanţă cu realitatea.

„Acea abordare că această intenţie declarată de către mine de a pune în acord prevederile acestei legi în sensul îngrădirii drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti este total falsă. (...) În sensul acesta cred că putem să venim cu o contribuţie de actualizare a prevederilor unei legi vechi de 27 de an în aşa fel încât să le putem în concordanţă cu realităţile sociale pe care le traversăm. (...) Aşa cum ştiţi, a fost o discuţie inclusiv cu Avocatul Poporului şi i-am spus că avem toată disponibilitatea să sprijinim demrsul pe care dânsul l-a anunţat, acela de a cerceta, de a armonica legislaţia naţională cu toate prevederile europene pe care le identifică. Este un demes pe care îl sprijim şi cred că putem contribui la îmbunătăţirea acestui act normativ”, a mai spus Carmen Dan.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!