Carmen Dan combate inundaţiile cu o strategie nouă, deşi există una de 13 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, luni, în localitatea buzoiană Căneşti, unde s-a aflat alături de premierul Viorica Dăncilă, că se intenţionează realizarea unei strategii de apărare împotriva inundaţiilor, reglementare care, de fapt,  este în vigoare de 13 ani. Este vorba de Ordinul  comun al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 420 din 11 mai 2005.

Documentul prevede, pas cu pas, ce trebuie să facă autorităţile locale sau centrale pentru „gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale”. 

Reglementare foarte riguroasă

În primul rând, Ordinul 420 reglementează, în detaliu,  modul în care este organizat „Sistemul naţional pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, secetă, fenomene meteorologice periculoase”. În document sunt stipulate măsurile preventive, cele operative de intervenţie, dar şi cele ulterioare, de reabilitare pe care autorităţile locale sau centrale sunt obligate să le pună în practică în astfel de cazuri. Sunt prevăzute şi instituţiile răspunzătoare pentru fiecare capitol în parte. 

Mai mult, în anexele documentului sunt prezentate, cu exactitate, modul cum trebuie să fie elaborate planurile locale şi judeţene de intervenţie în caz de inundaţii  sau fenomene meteo periculoase, precum şi necesarul de materiale de intervenţie pe care autorităţile locale sunt obligate să le aibă în stoc, în funcţie de zona în care se află. 

Ce amenzi sunt prevăzute în planul deja existent

Reglementarea este foarte riguroasă.  De exemplu, primăriile care sunt în “zone inundabile neîndiguite”  sunt obligate să aibă pe stoc, pentru fiecare kilometru de zonă aflată în pericol,  10 pari din lemn rotund, 0,2 dulapi de lemn,  2 colaci de sârmă neagră,  10 saci de 50/80 cm pentru pământ şi funii subţiri pentru asigurarea oamenilor şi uneltelor.

În plus, Ordinul  comun al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului mediului reglementează şi nivelul amenzilor  care se pot aplica celor care nu respectă normele. De exemplu pentru “neconstituirea comitetelor pentru situaţii de urgenţă” cel responsabil poate fi amendat cu 5.000 de lei. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete