Când şi cum mai circulăm potrivit ultimei Ordonanţe Militare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cauza evoluţiei din ce în ce mai accelerate a infecţiei cu coronavirus, de ieri, de la ora 12.00, România intrat în carantină totală. Astfel, prin Ordonanţa Militară nr. 3, circulaţia cetăţenilor a fost puternic restricţionată, iar militarii au fost scoşi în stradă.

Armata Română are misiunea de a ajuta miile de poliţişti şi jandarmi să menţină ordinea publică. În plus, militarii vor verifica şi respectarea de către cetăţeni a interdicţiei de circulaţie. În Capitală, mai multe vehicule Humvee ale Batalionului 265 Poliţie Militară „Tudor Vladimirescu” au apărut, puţin după ora 12.00, în centru, în Piaţa Unirii sau în zona Universităţii.

Autorităţile le-au transmis cetăţenilor că nu există motive de panică şi că militarii sunt prezenţi în stradă doar ca să-i ajute pe poliţişti. În acelaşi timp, surse militare au declarat că numărul militarilor scoşi în stradă va creşte gradual, în funcţie de situaţia întâlnită în teren. 

În ce cazuri ieşim din casă

Potrivit prevederilor Ordonanţei Militare nr. 3, este permisă circulaţia persoanelor în afara locuinţei numai dacă acestea se deplasează între domiciliu şi locul de muncă sau spre un consult medical care nu poate fi amânat, la cumpărături de primă necesitate la unităţi comerciale din zona de domiciliu. Apoi, mai este permisă deplasarea pentru asigurarea asistenţei pentru persoane în vârstă, vulnerabile sau pentru însoţirea copiilor, pentru donarea de sânge, realizarea de activităţi agricole, desfăşurarea de activităţi fizice individuale în apropierea casei sau rezolvarea nevoilor animalelor de companie. 

În fine, la ultima rubrică a declaraţiei pe proprie răspundere, poate fi specificată o anumită situaţie de urgenţă care necesită o deplasare imediată şi care nu este prevăzută în formular. 

În plus, oamenii mai pot circula dacă merg la serviciu şi au o adeverinţă de la angajator. Prin aceasta, angajatorul trebuie să certifice faptul că funcţia celui care trebuie să circule în perioada de carantină nu permite telemunca. Ordonanţa Militară mai prevede că angajatorul nu trebuie să completeze în fiecare zi adeverinţa, dar acesta este răspunzător de valabilitatea ei. 

Vârstnicii pot ieşi numai două ore pe zi

Apoi, adeverinţa eliberată de angajator sau declaraţia pe propria răspundere poate fi prezentată şi prin intermediul telefonului, tabletei sau al unui dispozitiv electronic similar, se arată în Ordonanţa 3. 

Într-o situaţie specială se află persoanele de peste 65 de ani. Ele vor putea circula în afara locuinţei numai între orele 11.00 şi 13.00 strict pentru cumpărături, asistenţă medicală, îngrijirea unui minor, asistenţa altor persoane vârstnice, activitate fizică individuală sau nevoile animalelor de companie. În plus, vârsnicii din mediul rural se vor putea deplasa pentru a executa unele munci la câmp.

Alte măsuri

Tot prin Ordonanţa Militară nr. 3 s-a decis suspendarea tuturor zborurilor spre şi dinspre Franţa şi Germania pentru o perioadă de 14 zile, iar măsura este în vigoare de ieri seară. Reglementarea nu se aplică zborurilor de urgenţă, de stat, tehnice sau necomerciale. Apoi, în document se mai prevede că „instituţiile de siguranţă naţională vor proiecta aplicaţii software pentru a comunica în timp real cu persoanele carantinate sau izolate la domiciliu”.

Se pare că STS este aproape de a finaliza aplicaţia cu ajutorul căreia se va putea realiza şi o monitorizare a persoanelor aflate în autoizolare.

Foarte important, prin respectiva ordonanţă se mai arată că toate documentele emise de instituţiile statului care expiră pe perioada stării de urgenţă îşi prelugesc automat valabilitatea şi pot fi schimbate într-o perioadă de 90 de zile de la expirarea stării de urgenţă. Este vorba, între altele, de cărţi de identitate, certificate de înmatriculare, permise de conducere şi chiar inspecţii tehnice periodice. 

În fine, în document se mai arată că autorităţile locale au obligaţia să identifice şi să adăpostească persoanele fără locuinţă. 

   

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie