Călin Popescu Tăriceanu, implicat într-un accident rutier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călin Popescu Tăriceanu a mai fost implicat într-un accident rutier, dar atunci conducea o motocicletă FOTO Arhivă Adevărul

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a fost implicat în această dimineaţă în Buzău într-un accident rutier. Potrivit autorităţilor, autoturismul fostului premier a fost lovit din spate de o altă maşină al cărei şofer nu a păstrat distanţa regulamentară.

„Este vorba despre o tamponare între două autoturisme, fără a fi înregistrate victime. Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Buzău, care conducea pe Aleea Industriilor către Şoseaua Spătarului nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de alt autoturism din faţa sa, lovindu-l”, a declarat Florina Crucianu, care a precizat că şoferul din Buzău, vinovat de producerea accidentului, a fost sanţionat cu trei puncte amendă.

Conform sursei citate, cei doi şoferi au fost testaţi de poliţişti cu alcooltestul, stabilindu-se că nu consumaseră alcool.

Tăriceanu şi celălalt şofer nu s-au înţeles pe cale amiabilă, astfel că au mers la sediul Poliţiei municipiului Buzău, pentru întocmirea actelor constatatoare.

"Documentele de constatare a contravenţiei şi de soluţionare a evenimentului rutier au fost întocmite la sediul Politiei municipiul Buzău", au declarat reprezentanţii Poliţiei Buzău.

Călin Popescu Tăriceanu se afla la volanul unui autoturism Ford, care a fost avariat în urma tamponării.

Tăriceanu, implicat şi în alte accidente 

Acesta nu este primul accident rutier în care a fost implicat Călin Popescu Tăriceanu. În 2012 fostul premier a rămas fără permis pentru două luni din cauza unui accident pe care l-a produs în mai 2011, când a lovit un taximetru pentru că a schimbat direcţia de mers fără să se asigure şi să acorde prioritate.

Tăriceanu a fost implicat într-un accident rutier şi în 2008, la Comarnic, în timp ce se îndrepta spre o întâlnire de partid desfăşurată la Braşov. Şi de acea dată accidentul a fost unul minor.

În vara anului 2006, liberalul Calin Popescu Tăriceanu, la vremea respectiva premier al României, a avut un accident de motocicletă. Acesta conducea un Harley Davidson, iar în urma accidentului, prim-ministrul a suferit o intervenţie chirurgicală la genunchi. 

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea