Buzău: UPDATE Doi răniţi în urma impactului dintre un camion şi o locomotivă
0Două persoane au fost rănite, joi după-amiază, în urma impactului între locomotiva trenului peronal Buzău – Nehoiaşu şi un camion care transporta balast. Din accident a rezultat rănirea celor doi ocupanţi ai cabinei autocamionuluii, un bărbat şi o femeie, ambii din Pârscov, care au fost transportaţi la spitalul Judeţean Buzău.
Accidentul s-a produs în jurul orei 14.30, la intersecţia dintre drumul către balastiera Pârscov şi calea ferată Buzău – Nehoiaşu. Mai mulţi martori susţin că autocamionul se oprise pe calea ferată preţ de câteva secunde după care şoferul ar fi încercat să dea cu spatele. „Locomotiva abia plecase din gara Pârscov şi de aia nu avea viteză. Tot dădea semnale, suna, iar şoferul camionului a vrut să dea cu spatele pentru că probabil s-a speriat. Nu a apucat pentru că l-a izbit, văd, destul de puternic”, ne-a spus Gheorghe Bucur, sătean.
Şoferul basculantei, de 34 de ani, şi pasagera, de 47 de ani, contabilă la
Balastieră, au fost catapultaţi din cabină, în urma impactului. Au fost
preluaţi de ambulanţe şi duşi de urgenţă la Spitalul Judeţean Buzău.
Trenul personal Buzău – Nehoiaşu, care efectua ultima cursă a zilei, a
staţionat aproape 15 minute, atât cât a durat degajarea şinelor de resturi,
după care a fost repus în circlaţie.