Buchetul de flori de 3.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoarea Georgeta Buliga de la Curtea de Apel Iaşi a fost arestată după ce a primit o mită de 3.000 de euro într-un buchet de flori. Magistratul ceruse unui ieşean suma de 8.000 de euro pentru a-i da o soluţie favorabilă într-un proces de partaj. Printre flori era ascunsă ultima tranşă de bani. 

Georgeta Buliga, judecător la Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă, a fost arestată ieri la Bucureşti pentru 29 de zile şi este cercetată pentru trafic de influenţă şi luare de mită.

Magistratul a fost reţinut, duminică, la Iaşi, în urma unui flagrant realizat de către procurorii DNA. Potrivit anchetatorilor, judecătoarea i-a solicitat 4.000 de euro lui Liviu Popescu, un ieşean care avea de soluţionat un proces de partaj la Curtea de Apel Iaşi.

Povestea mitei începe, însă, potrivit procurorilor DNA, la începutul acestui an. Astfel, Buliga i-ar fi solicitat petentului în perioada februarie-martie 2010 alţi 4.000 de euro, avans care ar fi convins-o să intermedieze o rezoluţie favorabilă în instanţă. Judecătoarea i-ar fi lăsat de înţeles lui Popescu că urmează să folosească banii pentru „a unge" alte două colege de la Curtea de Apel.

„Georgeta Buliga şi celelalte două judecătoare făceau parte din completul învestit cu soluţionarea unui dosar civil referitor la partajarea pe cale judiciară a bunurilor aparţinând învinuitului Liviu Popescu şi fostei sale soţii, dosarul fiind în stadiu de recurs", se arată în comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Soluţie întoarsă pentru mituitor

Procesul de partaj viza un apartament în municipiul Iaşi, un teren în judeţul Iaşi şi două autoturisme. În total, cei doi ar fi avut de împărţit bunuri în valoare de 176.216 de lei.

„În condiţiile în care Judecătoria Iaşi şi Tribunalul Iaşi constataseră că fosta soţie a învinuitului Liviu Popescu avusese o contribuţie de 90% în dobândirea bunurilor comune şi îi fuseseră atribuite o mare parte din acestea, la data de 12 martie 2010 completul din care făcea parte Georgeta Buliga a modificat aceste hotărâri, dând câştig de cauză lui Liviu Popescu şi reducând valoarea despăgubirilor pentru Valentina Grama, fosta soţie, la 70%", au menţionat anchetatorii.

Şpagă suplimentară

Ulterior pronunţării acestei decizii, Buliga i-a mai pretins lui Popescu încă 1.000 euro, susţinând că banii sunt pentru una dintre membrele completului de judecată.

„Pe 26 noiembrie 2010, Liviu Popescu a remis inculpatei suma de 1.000 de euro pentru colega sa de complet, acceptând pentru sine ( n.r. - Buliga) suma de 3.000 de euro pentru «ajutorul» dat în obţinerea hotărârii. A doua zi, judecătorul Buliga Georgeta a primit suma de 3.000 euro, ocazie cu care procurorii anticorupţie au procedat la constatarea infracţiunii flagrante. Prin hotărârea din 27 noiembrie 2010, Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru judecători a încuviinţat luarea măsurii preventive a arestării faţă de magistratul judecător Georgeta Buliga", se precizează în comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Procurorii anticorupţie au descins în vila judecătoarei în momentul în care aceasta primea un buchet de flori în care s-ar fi aflat şi banii. „Am înţeles că nici nu a pus mâna pe bani", a spus un coleg al magistratului.


Citiţi şi:

Iaşi: Cum a câştigat procesul bărbatul care i-a dat mită judecătoarei Georgeta Buliga, arestată pentru 29 de zile

Din declaraţia de avere a judecătoarei arestată pentru trafic de influenţă şi luare de mită rezultă că aceasta nu ducea grija zilei de mâine. Deţine împreună cu soţul ei, care este economist la Universitatea Agronomică din Iaşi, o vilă de 89,20 de metri pătraţi în Copou, cartier rezidenţial al Iaşiului, un apartament de 64 de metri pătraţi în centrul oraşului şi două terenuri intravilane tot în Copou, ambele de aproape 1.000 de metri pătraţi.

Familia Buliga are un Peugeot 407 cumpărat în urmă cu trei ani şi cinci conturi bancare cu economii de 637.000 de lei, dintre care unul este moştenire primită în 2008.  De asemenea, fosta preşedintă a Curţii de Apel Iaşi are acţiuni la SAFI Invest în valoare de 449,86 de lei, la BRD Iaşi de 20.152 de lei, la SIF Banat de 932 de lei, SIF Moldova de 719 lei, SIF Transilvania de 3.984 de lei, SIF Oltenia de 1.940 de lei şi la Construcţii Căi Ferate Iaţi în valoare de 126 de lei.

Rude aranjate

Georgeta Buliga are mai multe rude care lucrează în justiţie. Pe lângă fiul ei, Radu Constantin Buliga, care este avocat la Baroul Iaşi, magistratul este rudă de gradul patru cu Nicoleta Ştefăniţă, judecător la Tribunalul Iaşi, şi cu Gabriel şi Cristina Ştefăniţă, ambii judecători la Curtea de Apel Braşov.

În plus, soţul Nicoletei Ştefăniţă este director economic la Curtea de Apel Iaşi, iar nora judecătoarei Buliga este psiholog la aceeaşi instanţă. De asemenea, actualul şef al Curţii de Apel Iaşi, Cristina Văleanu, l-a cununat pe fiul Georgetei Buliga. „Nu dau nicio declaraţie", a fost reacţia avocatului Radu Buliga, fiul judecătoarei.

Miza partajului

Procesul de partaj viza un apartament în municipiul Iaşi, un teren în judeţul Iaşi şi două autoturisme. În total, cei doi ar fi avut de împărţit bunuri în valoare de 176.216 de lei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert