Botoşănenii, fruntaşi la violuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit poliţiştilor, consumul exagerat de alcool şi lipsa educaţiei sunt principalele cauze.

Botoşaniul a detronat Vasluiul la numărul de violuri reclamate la Poliţie. Evidenţele Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) arată că anul trecut s-au înregistrat la Botoşani 46 de astfel de infracţiuni, cu aproape zece mai multe decât în Vaslui, care conducea în 2007 la numărul de violuri cercetate de oamenii legii. Reprezentanţii IPJ susţin că acest fenomen nu ţine numai de activitatea Poliţiei. „Multe din aceste infracţiuni au fost comise de persoane aflate în stare de ebrietate. Şi nu trebuie omis nici faptul că de multe ori, la ţară, fetele merg neînsoţite pe drumuri, în toiul nopţii”, a declarat inspectorul şef Viorel Şerbănoiu, şeful IPJ Botoşani. Cele mai multe violuri au fost comise în municipiul Botoşani, nouă la număr şi în localitatea Ştefăneşti, unde au fost reclamate patru astfel de infracţiuni. Statisticile mai arată că în cursul anului trecut a crescut gradul de infracţionalitate în Botoşani, înregistrându-se tot mai multe furturi. Unul dintre cei care a contribuit din plin la creşterea numărului de infracţiuni stradale este minorul Aron Balan. „Avem peste 350 de infracţiuni comise în cursul anului trecut, dar 86 dintre ele au fost comise de acest minor”, a precizat Viorel Şerbănoiu. Nu doar la capitolul infracţiuni stradale se înregistrează o creştere semnificativă faţă de anul precedent, ci şi la omoruri. În 2007 au fost 12 astfel de infracţiuni. „Vom trimite mult mai mulţi oameni în teren şi vom încerca sancţionarea celor care vând băuturi alcoolice fără să respecte legea, pentru că cele mai multe dintre fapte au fost comise sub influenţa băuturilor alcoolice”, a precizat inspectorul şef Viorel Şerbănoiu. Majoritatea botoşănenilor spun că nu se simt în siguranţă nici măcar în zonele centrale ale oraşului din cauza hoţilor de buzunare. „Mama mea are o tarabă în Piaţa Centrală, iar eu a trebuit să fac un pact cu ţiganii, să nu mai fure. Vin mai mulţi, unul se face că discută cu vânzătorii şi ceilalţi fură pe rupte”, ne-a declarat Maria S., de 38 de ani. „Nu mă simt absolut deloc în siguranţă. Poliţiştii sunt incompetenţi şi tratează cazurile în avantajul lor, să nu aibă prea multă treabă”, susţine Adriana Volentiuc, jurist de profesie. De cealaltă parte, conducerea IPJ Botoşani dă vina pe criza de personal. Inspectorul şef Viorel Şerbănoiu speră ca în acest an să îi fie aprobată organigrama şi să mai angajeze încă cel puţin 20 de agenţi.

Mai multe pentru tine:
Sharon Stone șochează din nou, la trei decenii de la expunerea sexy din „Instinct primar”! Are 67 de ani!
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
„Avea trăsături de om!” Lupul care a semănat groază într-un sat ascuns din România. A fost ucis de o localnică curajoasă: „Eram toată numai sânge!”
Victor Ponta, confesiuni despre divorțul cu Daciana Sârbu. Regretul care îl macină pe fostul premier: „Îmi doresc ca...”
Rommel a avut noroc: A murit la timp!
Părinți condamnați la închisoare cu executare după ce bebelușul lor a murit din cauza unor lovituri căpătate în mașina tatălui. Acesta refuzase să pună un scaun special în BMW
Rețeta lui Beckham pentru dulceața de prune. Cum se prepară „Beckjam” cu rom, produsul care a cucerit întreaga lume
Bijuteriile alese de Kate Middleton pentru funeraliile Ducesei de Kent au o semnificație sentimentală pentru familia regală
De ce ar fi fugit, de fapt, fiul lui Ilie Dumitrescu, de la locul accidentului de mașină? Titi Aur: „De frică. S-a gândit că îl salvează tata și avocații”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Donald și Melania Trump, vizită istorica în Marea Britanie. Sute de protestatarii s-au adunat la Londra și Windsor: „Este la cheremul lui Putin”