Bogdan Donciu, director în cadrul ROMATSA, trimis în judecată după ce ar fi ajutat mai multe persoane să se angajeze ilegal în cadrul Regiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Donciu este director în cadrul ROMATSA FOTO Mediafax

Bogdan Donciu, director în cadrul ROMATSA, a fost trimis miercuri în judecată pentru abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual după ce ar fi intervenit pentru a angaja în cadrul Regiei şase persoane.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului General, în perioada septembrie 2010 – februarie 2011, în cadrul ROMATSA ar fi fost făcute o serie de angajări ilegale. 

Anchetatorii precizează că scopul încheierii contractelor de muncă ar fi fost acela de a suplimenta veniturile considerate insuficiente ale unor persoane angajate în cadrul Ministerului Transporturilor (sub autoritatea căruia îşi desfăşoară activitatea RA ROMATSA) sau la Guvern.

Procurorii precizează că, în perioada februarie – martie 2011, Bogdan Donciu, în calitate de director general al ROMATSA, ar fi convins persoanele aflate la conducerea compartimentelor de resurse umane să angajeze mai multe persoane, „context în care, în cazul a două dintre acestea, pentru a se da o aparenţă de legalitate, s-a procedat la organizarea fictivă a unui examen, scop în care au fost întocmite şi înregistrate documente privind organizarea, la data de 28 februarie 2011, a unui examen în vederea ocupării celor două posturi”.

De asemenea, ar fi fost întocmite documente ce constatau rezultatele examenului, iar, ca o dovadă a susţinerii concursului, angajaţi ai ROMATSA ar fi redactat subiecte de examen şi lucrări de examinare, pe care cele două persoane beneficiare ale angajărilor doar le-ar fi semnat. Notele primite de cele două persoane ar fi stat la baza deciziei de angajare.

Procurorii mai precizează că, din actele de urmărire penală a mai rezultat că Donciu, în aceeaşi calitate, în intervalul septembrie – octombrie 2010, ar fi determinat persoane aflate la conducerea Serviciului Resurse Umane pentru ca, în virtutea atribuţiilor de serviciu referitoare la întocmirea şi verificarea legalităţii contractelor de muncă şi a deciziilor de încadrare, să întocmească formele de angajare pentru patru persoane, solicitându-le expres acest lucru şi indicându-le şi data cu care acestea din urmă vor fi angajate.

„Probatoriul administrat în cauză a mai relevat faptul că, deşi documentele necesare angajării (inclusiv referatele privind organizarea şi desfăşurarea examenului) au fost întocmite de angajaţii RA ROMATSA, în atribuţiile cărora intrau aceste activităţi, potrivit fişei postului, aceştia au acţionat ca urmare a cererilor explicite ale Directorului General al RA ROMATSA, inculpatul Donciu Bogdan, transmise personal sau prin intermediul şefului Serviciului Resurse Umane”, se mai arată în documentul citat.

Anchetatorii precizează că persoanele care au fost angajate în acest mod nu s-ar fi prezentat la locul de muncă de la ROMATSA, însă aceştia ar fi beneficiat de drepturile băneşti şi de celelalte beneficii acordate angajiţilor regiei. Concret, spun procurorii, pe perioada cât au fost angajate, acestora li s-au plătit drepturi salariale în cuantum de 669.596 lei.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sectorului 1.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine