„Bebe“ Ionescu, cuscrul preşedintelui Traian Băsescu, audiat de procurorii DIICOT în calitate de martor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe „Bebe” Ionescu, cuscrul preşedintelui Traian Băsescu, a fost audiat ca martor, azi, de procurorii DIICOT. Ionescu a fost chemat pentru a da declaraţii în dosarul „Bancherilor“.


Potrivit unor surse din cadrul anchetei, cuscrul preşedintelui a fost audiat în calitate de martor în acest dosar.

În decembrie 2012, 11 persoane au fost arestate în dosarul fraudelor bancare, pentru o fraudă de 85 milioane euro.

În prezent se mai află în arest şase inculpaţi: Vasile Creştin, Sava Tipa, Adrian Martiş, Andrei Nanu, Andrei Suditu şi Claudia Peter.

În toamna anului trecut, procurorii DIICOT au anunţat că învinuiţii din dosarul fraudelor bancare ale grupării Stan-Ruse sunt acuzaţi că ar fi obţinut, în mod ilegal, de la Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în baza unor documente falsificate, finanţarea unor proiecte de achiziţii utilaje, prin intermediul unor societăţi comerciale controlate de către liderii grupării.

Documente false pentru 40 de credite

Potrivit procurilor, în perioada 2010-2012, membrii grupării, sub coordonarea liderului Daniel Ruse, au realizat beneficii financiare substanţiale prin fraude bancare, respectiv obţinerea sau încercarea de a obţine un număr de 40 de credite de la 16 unităţi bancare de pe teritoriul României, prin utilizarea unor documente falsificate.

Un alt lider al grupării de fraudare a băncilor, Mihai Stan, ar fi încercat să obţină ilicit fonduri europene, prin intermediul a trei societăţi, Ancuta SRL, Alram Servinvest şi Eurotrading SRL, în baza unor documente şi declaraţii false, potrivit DIICOT.

Mihai Stan este acuzat că în perioada 2010-2012 i-ar fi determinat pe reprezentanţii celor trei societăţi comerciale „să prezinte şi să folosească documente şi declaraţii false faţă de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene (pentru partea de finanţare de 90 la sută din fonduri europene)”, precum şi fonduri din bugetul de stat, pentru partea de finanţare de zece la sută.

De asemenea, acesta ar fi folosit înscrisuri sub semnătură privată (situaţii financiare şi bilanţuri contabile) şi înscrisuri oficiale falsificate (certificate de atestare fiscală şi acte de identitate), „în scopul producerii de consecinţe juridice cu ocazia negocierii, încheierii şi executării unor contracte de creditare cu unităţi bancare din România”, a mai arătat DIICOT.

Mihai Stan i-ar fi determinat pe Denisa Amuza, Georgiana Piţurcă, Marin Tudoroiu, Mihai Toma, Ion Sintu, Floarea Nae, Andrea Benga, Marian Mavrodin, Tiberiu Hurdugaci şi Marian Sava să folosească în raport cu băncile comerciale acte false.

Tot el se prezenta la bănci sub identităţi false, depunând copii după acte de identitate cu fotografia lui, însă datele corespundeau altei persoane.

Angajaţi ai Ministerului Economiei, suspecţi în acest caz

Procurorii au arătat că activitatea infracţională a fost sprijinită de către fostul directorui al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Aurel Şaramet, fostul vicepreşedinte BRD, Alexandru Claudiu Cercel-Duca, şi Mihai Grigoroiu, Cătălin Ionuţ Roşu şi Andrei Atanasiu, foşti angajaţi în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, şi Florian Dragoş Diaconescu.

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Bucureşti şi Biroul Teritorial Călăraşi au făcut, pe 1 noiembrie 2012, 50 de percheziţii la locuinţele învinuiţilor şi la sediile unor firme din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu, membrii grupării fiind acuzaţi de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi spălarea banilor.

Prejudiciul produs de gruparea infracţională a fost estimat la 22 milioane euro.

Procurorii DIICOT arătau, într-unul dintre referatele cu propuneri de arestare, că gruparea iniţiată şi coordonată de Mihai Stan şi Daniel Ruse a reuşit să cuprindă peste 80% din sistemul bancar românesc şi o parte importantă a instituţiilor statului.

Ruse, cunoscut în Călăraşi ca „Tene”

Liderul grupării infracţionale din dosarul fraudelor bancare de 22 de milioane de euro, Daniel Ruse, a candidat ca independent la alegerile din 2008 pentru Primăria Olteniţa, iar apoi, scrie presa locală, şi-a cumpărat o fermă de porci şi ar fi coordonat obţinerea de credite cu documente false. Originar din judeţul Călăraşi, Ruse a fost al patrulea la alegerile din 2008 pentru funcţia de primar din Olteniţa, obţinând doar 9,24% din voturi, conform datelor Biroului Electoral Central.

Pe plan local, Ruse este cunoscut cu porecla „Tene”, iar din grupul său infracţional ar face parte, printre alţii, fraţii Moga, şi ei cu notorietate în judeţul Călăraşi, potrivit unor surse judiciare. Unul dintre fraţii Moga este finul lui Ruse, conform aceloraşi surse.

Mai multe pentru tine:
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două