Băsescu îi ia apărarea lui Popoviciu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu i-a luat apărarea lui Puiu Popoviciu, spunând că investiţia de câteva miliarde de euro a acestuia nu este o "crimă". Deşi purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Valeriu Turcan, a declarat aseară că Băsescu nu s-a întâlnit niciodată, de când este preşedintele ţării, cu omul de afaceri Puiu Popoviciu, o serie de imagini surprinse la lansarea cotidianului Averea, în 2005, arată că

În imaginile de acum patru ani, Băsescu şi Popoviciu se află unul lângă celălalt. În plus, directorul de atunci al ziarului "Averea", Sorin Roşca Stănescu, spune că la acea lansare cei doi au stat chiar de vorbă.

"La lansarea ziarului Averea au fost amândoi, au vorbit, s-au cunoscut, dacă nu se cunoşteau deja şi asta se întâmpla la scurt timp după ce Traian Băsescu a ajuns preşedinte", a declarat Sorin Roşca Stănescu, la Realitatea TV.

Băsescu: "Unde-i crima lui Popoviciu?"

Astăzi, la Buşteni, Băsescu şi-a exprimat nemulţumirea faţă de implicarea numelui său în scandalul "Doi şi-un sfert", dar i-a luat apărarea lui Popoviciu.

 "Unde-i crima lui Popoviciu? Că a făcut o investiţie de câteva miliarde în Bucureşti este o crimă? Asta este impresia publică şi este greşită. Problema înţeleg că este în zona legalităţii transferului terenului, dar de aici până la a blama o investiţie de asemenea dimensiuni este o eroare", a spus preşedintele Băsescu.

Şeful statului a subliniat că fratele său nu are afaceri cu Puiu Popoviciu. Traian Băsescu consideră că implicarea numelui său în acest scandal este din cauza unor ofiţeri de la 'Doi şi un sfert' şi a cerut presei să aibă curajul să recunoască acest lucru.

"Este incorect să nu aveţi curajul să spuneţi că nişte ofiţeri de la 'Doi şi un sfert', într-o tentativă de trafic de influenţă, au folosit numele preşedintelui", a afirmat Traian Băsescu. "Cei mai vulnerabili de care vă puteţi bate joc sunt oamenii politici, dar de miliţieni vă este frică", a adăugat şeful statului adresându-se presei.

Traian Băsescu a mai spus că de aceea este nevoie de reformarea instituţiilor pentru că 'Doi şi un sfert este o instituţie nereformată, îmbâcsită, care trebuie curăţată, dar nu desfiinţată pentru că este nevoie ca personalul Ministerului de Interne să fie supravegheat'.

În legătură cu acuzaţia potrivit căreia fiica sa, Ioana, are biroul notarial în una din clădirile afaceristului Popoviciu, Băsescu a afirmat că fiica sa şi-a cumpărat corect apartamentul, "din banii ei, după ce a vândut casa din Corbeanca unde stătuse cu Bodo".

Numele preşedintelui Traian Băsescu a fost menţionat în dosarul "Doi şi-un sfert" de fostul şef al DGA, Petru Pitcovici. Acesta a încercat să-l convingă pe poliţistul de la DNA să facă presiuni ca să se închidă dosarul lui Puiu Popoviciu. Ca argument, el a susţinut că omul de afaceri a avut întâlniri directe chiar cu preşedintele.

Toate informaţiile apar în motivarea deciziei prin care judecătorul Curţii de Apel Bucureşti a refuzat să-i aresteze pe Popoviciu, Şerban şi Pitcovici. Valeriu Turcan spunea vineri seară, la Realitatea Zilei, că Traian Băsescu nu s-a întâlnit cu omul de afaceri.