Băsescu: Avem o problemă uriaşă în a absorbi fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Traian Băsescu este apreciat la Chişinău

Preşedintele Traian Băsescu a recunoscut faţă de vicepreşedintelui Băncii Europene de Investiţii că România "are o problemă uriaşă" în ce priveşte capacitatea de a absorbi fonduri europene. Şeful statului a admis caă cele mai multe probleme sunt la Ministerul Transpoturilor şi a precizat că nu este mulţumit de cifrele din proiectul de buget pe 2010, pe care îl are spre promulgare.

"BEI oferă suport pentru România pentru a implementa proiecte atât pentru accesarea fondurilor structurale, cât şi a altora şi credem că mai ales sectorul transporturilor este cel în care o accelerare ar fi binevenită", a apreciat vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii, Matthias Kollatz-Ahnen.
 
"Aici avem o problemă uriaşă, probabil aţi văzut deja bugetul pe anul acesta", i-a spus Băsescu reprezentantului BEI, care a precizat că nu a văzut proiectul de buget pe 2010 în forma sa finală. "Este încă pe biroul meu, la promulgare, dar încă mă uit la cifre. Nu sunt foarte satisfăcut uitându-mă la cifre, sincer vorbind. Exact în ce priveşte capacitatea noastră de a absorbi fondurile europene, mai ales în sectorul transporturilor, există o lipsă de fonduri pentru a îndeplini obligaţia de a cumpăra pământ, de a ne îndeplini obligaţia privind contribuţia naţională. Aici trebuie să găsim o soluţie chiar cu FMI", a spus şeful statului român.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă