Bărbatul care a ucis o fetiță și pe tatăl ei, loviți intenționat cu mașina, a fost prins în Marea Britanie. Individul are de executat 20 de ani de pușcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fost prins bărbatul condamnat în lipsă la 20 de ani de închisoare după ce, în 2021, a provocat intenționat un accident rutier în localitatea Borănești din Ialomița, în urma căruia au murit o fetiță de un an și patru luni și tatăl său. Georgi Dumitru Pîrvu, care era căutat prin INTERPOL, a fost arestat în Marea Britanie.

În tragedia provocată de bărbat au murit două persoane. FOTO ilnews.ro/Sursă ISU ialomița

„În urma schimbului operativ de informații dintre polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița și Biroul Atașatului de Afaceri Interne din Marea Britanie, a fost localizat și arestat, în Marea Britanie, un bărbat, de 38 de ani, urmărit internațional”, a transmis sâmbătă, 6 decembrie, Poliția Română.

Individul era căutat în baza unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Ialomița, fiind condamnat la 20 de ani de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie în forma omorului calificat.

Cooperare internațională INTERPOL

Condamnarea are la bază o tragedie din anul 2021, când bărbatul a intrat intenționat cu autoturismul într-o altă mașină.

În urma accidentului, două persoane au decedat, iar altele trei au fost rănite.

„Polițiștii din Ialomița au fost informați de către atașatul de afaceri interne din Londra despre depistarea persoanei urmărite. Identificarea a fost posibilă după mai multe informări transmise pe canalul de cooperare internațională INTERPOL, în care au fost oferite date actualizate despre locația acestuia. Bărbatul urmează a fi extrădat în România pentru executarea pedepsei”, a mai transmis Poliția Română.


Bărbatul era căutat prin INTERPOL. FOTO Poliția Română

Filmul tragediei

Presat de certurile pe care le avea acasă cu rudele concubinei sale, .Georgi Dumitru Pîrvu, acum, în vârstă de 31 de ani, a amenințat că se va omorî și că «va intra în prima mașină care îi va ieși în cale», a povestit un martor martor care a colaborat cu polițiștii și procurorii pe tot parcursul acestei anchete, potrivit Independent Online.

Bărbatul a consumat o sticlă cu băutură, acesta s-a urcat în autoturismul său, alături de concubină, iar câteva minute mai târziu, în localitatea Borănești, a lovit frontal, cu 126 km/h, o mașină care circula regulamentar din sens opus.

În urma impactului, a rezultat decesul conducătorului auto care se afla la volanul mașinii conduse regulamentar, fiica acestuia de 1 an și 4 luni, precum și rănirea gravă a mamei fetiței.

Rănită grav a fost și concubina șoferului responsabil de această tragedie.

Femeile au avut nevoie de peste 200 de zile de îngrijiri medicale pentru a se putea recupera în urma rănilor suferite.

Inițial tragedia a fost anchetat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, unitate ai cărei procurori au făcut verificări sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.

Ulterior, cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, procurorii reușind să demonstreze intenția acestuia, schimbând astfel încadrarea juridică inițială a faptei comise  în „omor”. 

«(...) Se reține ca fiind esențiale pentru lămurirea situației de fapt declarațiile martorilor (...) și (...). Pe baza lor s-a reținut faptul că, înainte de a se urca la volan, inculpatul și-ar fi exteriorizat intenția de a intra în primul vehicul cu care se va intersecta, având în vedere și modul în care a acționat, prezentat anterior» se arată în actele judiciare care au stat la baza schimbării încadrării juridice a faptelor.

Decizia definitivă pronunța Curții de Apel București: 20 de ani de închisoare

În octombrie 2025 Curtea de Apel București s-a pronunțat definitiv în dosarul penal deschis pe numele individului.

Instanța l-a condamnat pe șofer la 20 de ani de închisoare cu executare și l-a obligat la plata unor despăgubiri de 1 milion de euro către femeile care au supraviețuit accidentului și rudele acestora. Bărbatul nu a ajuns însă în spatele gratiilor, pentru că era fugit din țară.

Amintim că, în 2024, un bărbat din judeţul Timiş, care a provocat intenţionat un accident rutier soldat cu trei victime, a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor.

În 2022, un impact frontal produs între un Audi şi un TIR, pe DN79, în judeţul Bihor, soldat cu moartea unei tinere de 25 ani, a intrat în atenţia procurorilor care  și-au dat seama că şoferul bolidului l-ar fi provocat deliberat.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi