Ar putea fi interzisă înmatricularea autoturismelor Euro 3 şi Euro 4 în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşinile  sub Euro 5 ar putea avea interzis la înmatricularea în România

Revizuit la finalul lunii trecute, Planul Naţional pentru Energie şi Schimbări Cliamtice (PNIESC) al României vorbeşte despre posibilitatea interzicerii înmatriculării autoturismelor cu normă de poluare sub euro 5, pentru ca ţara noastră să poată respecta ţintele de eficienţă energetică şi de mediu asumate prin acest document în faţa Comisiei Europene.

"Reducerea emisiilor GES (gaze cu efect de seră), prin menţinerea unui parc auto cu autovehicule (Euro 6), eficiente sau vehicule cu propulsie electrică şi prin interzicerea înmatriculării autovehiculelor cu norme de poluare Euro 3 şi Euro 4", se arată în document. Aceasta este una dintre măsurile care pot fi luate de autorităţile de la Bucureşti, cu impact asupra a două dimensiuni ale PNIESC: decarbonarea şi eficienţa energetică.

"Măsura a fost şi va fi susţinută prin programul denumit generic ”Rabla”, program care susţine reînnoirea parcului auto naţional prin acordarea unei finanţări nerambursabile sub forma unei prime de casare, pentru achiziţionarea autovehiculelor noi, mai puţin poluante, în schimbul predării spre casare a autovehiculelor uzate. Până în prezent,  programul a suferit diverse modificări, cea mai importantă având loc în anul 2018 prin introducerea programului ”Rabla 

Plus”. În cadrul acestuia se acordă ecotichete în valoarea de 45.000 RON pentru achiziţia unui autovehicul nou electric, respectiv 20.000 RON pentru achiziţia unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă' se mai spune în document.

Planul Naţional pentru Energie şi Schimbări Cliamtice mai conţine şi o serie de măsuri prin care se doreşte dezvoltarea transportului prin metode alternative. "Această măsură are în vedere încurajarea formelor de transport alternativ (mersul pe bicicletă, car-pooling, car-sharing etc.) prin planificarea urbană şi dezvoltarea unei infrastructuri adecvate pentru ciclism (piste pentru biciclete, compartimente speciale pentru biciclete în metrou şi trenuri, etc.) şi extinderea zonelor pietonale, în special în marile aglomerări urbane", se precizează în document.

Reaminitim că, recent, ministrul Mediului, Costel Alexe, a anunţat că Guvernul nu va implementa în acest an o nouă taxă auto pe maşinile second-hand importate.

Ştire în curs de actualizare

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată