Angajaţii de la Azomureş îşi caută alte locuri de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

nu pot fi înlocuiţi. Oamenii sunt speriaţi de zvonurile care acreditează ideea închiderii definitive a combinatului, iar în ziarele locale sunt o mulţime de anunţuri de angajări. În plus,

nu pot fi înlocuiţi. Oamenii sunt speriaţi de zvonurile care acreditează ideea închiderii definitive a combinatului, iar în ziarele locale sunt o mulţime de anunţuri de angajări. În plus, unul dintre patronii turci, ce ocupa funcţia de director comercial, şi-a dat demisia. Între timp a reapărut problema preţului gazului, în privinţa căruia în Azomureş (foto) nimeni nu vorbeşte, iar suma de 300 de dolari pe metru cub anunţată de ministrul Codruţ şereş sperie pe toată lumea. Potrivit Mariei Dăndărău, lidera sindicatului "Alternativa 2002", acum Azomureşul beneficiază de un preţ ce-i permite funcţionarea, însă din 2007, când se va intra pe negociere directă, nimeni nu ştie ce se va întâmpla. "Suntem îngrijoraţi că după 1 ianuarie 2007 nu mai avem certitudinea unui preţ convenabil la gaz, iar oamenii au salarii mici. Am semnale că angajaţii, la negocierea din noiembrie, nu vor accepta să nu li se mărească, din nou, salariile", a spus Maria Dăndărău. Ea a precizat că piaţa muncii nu oferă operatori chimişti, şi nu sunt semnale că patronatul Azomureş ar vrea să-şi păstreze specialiştii. "Marea problemă e legată de inexistenţa programelor guvernamentale pe industria chimică şi pe agricultură. Fără ele, banii europeni nu vin şi nu e nevoie de îngrăşăminte chimice. România e pe ultimul loc în Europa în privinţa fertilizării solului… Cu programe viabile, producţia noastră ar putea intra pe piaţa internă, şi se putea negocia alt preţ la gaz metan", a conchis liderul de sindicat din Azomureş.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate