Angajări la MAI. Bode: Acum scoatem 850 de locuri, pe trei structuri - Poliţie, Jandarmerie şi Poliţie de Frontieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat că în prima fază au fost scoase la concurs 153 de posturi de conducere în structurile MAI, iar acum urmează să fie scoase alte 850 de posturi din trei structuri: Poliţie, Jandarmerie şi Poliţie de Frontieră.

”În prima etapă au fost 153 de posturi scoase la concurs, la nivel naţional, pe 8 structuri. Acum scoatem 850 pe trei structuri, Poliţie, Jandarmerie şi Poliţie de Frontieră, de la bază şi până la vârf. Cu sigurnaţă şi Sibiulare astfel de posturi în interiorul celor 850 pentru că eu le-am cerut şefilor de structuri să vină cu o etapizare şi să vină în funcţie de urgenţă”, a declarat Lucian Bode, duminică, la Sibiu.

Ministrul a mai adăugat că unele anomalii din legislaţie au fost eliminate.

”Dacă avem un inspector-şef împuternicit la Poliţie, un an, se practica după un an era trecut adjunct şi era împuternicit şef. Mai trecea un an. După ce trecea şi al doilea an putea fi doar desemnat conform reglementărilor în vigoare. Şi nu era în regulă nici împuternicit, nici desmenat. Acolo unde s-au epuizat toate posibilităţile legale de a desemna la conducerea respectivei instituţii pe colegul care îndeplineşte aceste condiţii, că asta e o altă problemă, că nu sunt mulţi care îndeplinesc condiţiile, atunci acolo avem prioritate zero din punctul meu de vedere şi am scos primele posturi de inspector-şef, la concurs”, a declarat Lician Bode.

Ministrul de Interne a mai precizat că la ISU unt 37 de poziţii libere pentru posturile de şefi de Inspectotare şi adjuncţi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele