Amenzi de 1,4 milioane de lei, date de Protecţia Consumatorilor după controale la service-uri auto

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a dat amenzi de 1,4 milioane de lei, în urma unor controale făcute la service-uri auto, fiind constatate abateri precum practici incorecte, lipsa autorizaţiilor de funcţionare, a informaţiilor privind garanţia pieselor de schimb sau a lucrărilor, nerespectarea timpului de remediere pentru defecţiunile acoperite de garanţie.

Controalele ANPC au avut loc în toată ţara, în perioada 15 iunie - 10 iulie, vizând respectarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la service-urile auto şi la comercializarea/promovarea autoturismelor şi pieselor auto în showroom-uri.

Astfel, din rezultatele centralizate până în prezent, au fost controlaţi 766 de operatori economici, constatându-se abateri la 500 (65%) dintre aceştia. 

”Ca urmare a neregulilor constatate, comisarii ANPC au dispus aplicarea a 318 avertismente şi 309 amenzi contravenţionale în valoare de 1.407.000 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor, fiind oprite definitiv de la comercializare mărfuri neconforme în valoare aproximativă de 49.198 lei”, arată ANPC.

Printre abaterile constatate se numără practici incorecte (constrângerea consumatorilor să accepte condiţiile contractuale, respectiv a renunţării la exercitarea dreptului de proprietate asupra autovehiculului şi anume, a nu putea ridica autovehiculul reparat în cazul neachitării integrale a facturilor de reparaţie aferente acestuia indiferent dacă aceste facturi sunt achitate de către consumator sau de către o firmă de asigurări care a acceptat devizul de reparaţie; prezenţa în contract a penalităţilor doar din partea consumatorilor), lipsa totală sau parţială a autorizaţiilor de funcţionare, prestarea serviciilor de reparaţii auto fără prezentarea informaţiilor referitoare la timpul de realizare a lucrărilor, folosirea notelor de comandă incomplete sau neeliberarea bonului fiscal, lipsa totală sau parţială a precizărilor cu privire la garanţia pieselor de schimb sau a lucrărilor realizate, nerespectarea timpului de remediere al defecţiunilor acoperite de garanţie, neinformarea privind timpul de realizare a lucrărilor, lipsa totală sau parţială a elementelor de informare-caracterizare de pe eticheta produsului sau etichete netraduse în limba română pentru piesele de schimb auto de import, afişarea tarifelor fără să conţină TVA conform legii, lipsa afişării sau afişare neconformă a preţurilor şi tarifelor orare, utilizarea aparatelor de măsură fără dovada verificării metrologice, comercializare de produse cu data ieşirii din uz depăşită sau cu termenul de valabilitate nespecificat.

Totodată, au fost constatate abateri privind promoţiile, nespecificarea duratei imobilizării autovehiculului sau prezenţa devizelor nesemnate de clienţi, condiţii insalubre de lucru şi depozitare, lipsa certificate ISCIR pentru elevatoare, lipsa autorizatiei de mediu sau a reinnoirii acesteia pentru camera de vopsit, desfasurarea de activitati fara existenta autorizatiei RAR.

”Comisarii ANPC supraveghează permanent modul în care operatorii economici respectă drepturile consumatorilor, aşa cum este normal să se întâmple într-o piaţă civilizată. Totodată, mă bucur să constat că şi cetăţeanul ţine pasul cu modificările legislative care privesc aceste drepturi şi este din ce în ce mai informat şi mai atent în timpul actului comercial, gradul său de exigenţă situându-se aproape de cel de dezvoltare a societăţii”, a declarat Eduardt Cozminschi, preşedintele ANPC.

Mai multe pentru tine:
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat